Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”
MADR, cu sprijinul Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, organizează în perioada 16-19 decembrie 2022, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, evenimentul “Produse românești de Crăciun în București”, ce va constitui un prilej pentru vizitatori de a redescoperi tradiția preparatelor specifice Crăciunului, a valorilor românești autentice, transmise din generație în generație.
Astfel, cei care vor trece pragul Târgului se vor putea bucura de o bogată varietate de mâncare gătită specifică sărbătorilor de iarnă, care satisface toate gusturile: cârnați de porc la grătar, sarmale din carne și sarmale de post.
Printre produsele românești cu care se vor delecta vizitatorii la târgul de Crăciun din acest an fac parte bucate din diferite regiuni ale țării, atestate ca produse tradiționale de către MADR: slănină afumată, cârnați de porc, caltaboș, jumări, cârnați și tobă de casă, lebăr, jambon și mușchi de porc afumate, lactate și brânzeturi, produse din pește, cozonac, prăjituri și băuturi spirtoase. Din arealul zonei montane va fi prezentă la târg o gamă largă de brânzeturi, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă.
De asemenea, producătorii agricoli vor comercializa ulei de floarea-soarelui presat la rece, diverse sortimente de miere şi produse ale stupului, fructe și legume de sezon, precum și diverse produse obținute din lavandă, provenite din fermele proprii.
Cei interesați vor avea posibilitatea de a achiziționa produse agroalimentare românești recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie de Dunăre afumată (Indicație Geografică Protejată), Salată cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată). De asemenea, de la târg nu va lipsi binecunoscuta plăcintă dobrogeană, produs ce se află în curs de dobândire a protecției europene ca Indicație Geografică Protejată.
Buna dispoziție va fi asigurată de artiști de la Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”, care vor crea o atmosferă magică de Crăciun interpretând cele mai frumoase colinde.
Evenimentul dedicat sărbătorilor de iarnă va fi deschis în perioada 16-19 decembrie 2022, între orele 09:00-19:00.
Comunicat MADR