Prezentă la Summit-ul Camerelor Agricole Central şi Est Europene din localitatea maghiară Szeksard, delegaţia Federaţiei Naţionale PRO AGRO şi-a exprimat oficial susţinerea pentru candidatul polonez la preşedinţia COPA, Wiktor Szmulewicz, preşedintele în exerciţiu al Camerei Agricole poloneze.
Alegerile pentru preşedintele COPA vor avea loc la Bruxelles săptămâna viitoare.
“Miza este uriaşă” a declarat Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO care a condus delegaţia română prezentă la lucrările summit-ului, din care au făcut parte şi Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii precum şi Florentin Bercu, Directorul Executiv al Federaţiei Naţionale PRO AGRO. “Este vorba de a opta între mai mulţi sau mai puţini bani pentru fermierii europeni. Există ţări care sunt interesate să reducă banii alocaţi agriculturii europene. România, alături de grupul ţărilor de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) şi de cele baltice (Lituania, Letonia, Estonia) doreşte mai mulţi bani pentru fermieri. Asumarea leadership-ului COPA de către Polonia, o ţară cu lideri vocali, cu o viziune practică asupra intereselor imediate ale fermierilor înseamnă pentru România o şansă în plus pentru ca nevoile fermierilor din regiune să fie bine auzite şi ascultate la Bruxelles. După cum credem că Ungaria şi Lituania ar putea să ocupe cu eficienţă două poziţii de vice preşedinţi ai COPA. Modelul maghiar al camerelor agricole este demn de luat în seamă - un mix practic între susţinerea politică şi implicarea organizaţiilor producătorilor agricoli care a fost conceput şi pus în practică în timp record”, a spus Alex Jurconi.
De la 1 iulie a.c., Federaţia Naţională Pro Agro este membru cu drepturi depline a Copa Cogeca, organizaţie a producătorilor agricoli europeni cu o influenţă decisivă în elaborarea politicilor agricole europene.
“Forţa de vot a României la Copa Cogeca este similară cu a celorlate 7 state agricole mari, respectiv, 12 voturi, în timp ce Estonia are, spre exemplu, doar 3. Acest statut privilegiat ne oferă posibilitatea de a negocia eficient avantaje pentru fermierii romani cu partenerii noştri europeni”, a spus Jurconi.