În primul său discurs în calitate de prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii, Boris Johnson a promis să renunţe la normele europene de mediu care au limitat accesul la culturile modificate genetic.
Cunoscut pentru poziţia sa pro-Brexit, chiar şi fără un acord negociat cu Uniunea Europeană, fostul primar al Londrei a declarat că este pregătit să "elibereze sectorul extraordinar al bioştiinţei din Marea Britanie de regulile europene anti-OMG, pentru a dezvolta culturi rezistente la boli şi dăunători care să hrănească populaţia lumii".
Totodată, Johnson a reiterat angajamentul de a construi un sistem de navigaţie prin satelit rival reţelei Galileo a UE şi a anunţat că va modifica regulile fiscale pentru a beneficia de investiţii în capital şi cercetare.
Cum era de aşteptat, companiile producătoare de seminţe au salutat cu entuziasm opiniile noului premier britanic cu privire la regulile restrictive europene legate de culturile modificate genetic. În prezent, în Marea Britanie, ca de altfel pe întreg teritoriul Uniunii, doar o singură specie de plante modificate genetic este autorizată pentru cultivare în scop comercial, respectiv porumbul MON810, creat de compania Monsanto. Cu toate astea, statele membre importă masiv soia transgenică pentru furajarea animalelor.
Marile companii americane descriu aceste restricţii ca fiind nişte barierele comerciale şi cer să fie abandonate pe fondul discuţiilor iniţiate de Regatul Unit cu privire ieşirea din blocul comunitar. Cu toate acestea, unii cercetători au avertizat că Marea Britanie nu ar trebui să elimine normele privind evaluările de siguranţă ale culturilor modificate genetic chiar şi în condiţiile unui Brexit.
Sursa foto: AP