Conducerea LAPAR cere demisia ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, acuzându-l pe acesta de dezinteres faţă de problemele producătorilor agricoli, după ce Fuia a contramandat, în ultimul moment şi „din motive numai de dânsul ştiute”, întâlnirea promisă agricultorilor, programată pentru 20 aprilie 2012, la Brăila.
„Din motive numai de dânsul ştiute, dl. ministru Stelian Fuia a contramandat întâlnirea din data de 20 aprilie a.c. din Brăila, pentru o dată care va fi anunţată ulterior.
Conducerea LAPAR cere imperios domnului Ministru demisia, întrucât a demonstrat, în nenumărate rânduri, un dezinteres total faţă de instituţia pe care o conduce, iar prin acţiunile întreprinse, a demonstrat că nu reprezintă interesele agricultorilor şi agriculturii din România.
Aşadar, domnule Ministru, aveţi posibilitatea, dacă aveţi demnitate, să lăsaţi Ministerul Agriculturii în grija celor care înţeleg problemele reale din agricultură, iar dumneavoastră ocupaţi-vă în continuare de politică şi noi vă urăm succes în alegeri”, precizează conducerea LAPAR în documentul transmis redacţiei şi semnat de preşedintele Ligii, Laurenţiu Baciu.
Producătorii agricoli brăileni: Ministrul Agriculturii „găseşte permanent motive pentru amânări“
La începutul lunii aprilie, membrii APA Brăila spuneau că sunt hotărâţi să meargă ei la minister “pentru o ultimă tentativă de dialog cu domnul ministru Stelian Fuia”, nemulţumiţi de faptul că l-au invitat pe ministrul Agriculturii la Brăila “pentru o dezbatere tematică, extrem de importantă şi urgentă, în contextul dezastrului provocat de seceta din toamna trecută şi primăvara curentă”, şi deşi acesta a acceptat, nu au reuşit să discute problemele deoarece ministrul Agriculturii „găseşte permanent motive pentru amânări“.
Ca să nu se trezească cu oamenii nemulţumiţi la uşa minsterului, Fuia le-a promis acestora că merge el la Brăila în 20 aprilie, dar a amânat întâlnirea pentru o altă dată, pe care o va anunţa mai încolo.
Producătorii agricoli brăileni mai declarau că sunt nemulţumiţi de „manifestările de nepăsare, dezinteres şi responsabilitate limitată faţă de problemele grave din agricultură, dar şi de atitudinea sfidătoare faţă de agricultori, pe care le afişează cu dezinvoltură, încă de la începutul mandatului său, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia”.
Fuia a promis LAPAR că va încerca să rezolve problemele din sectorul vegetal până la începutul lunii martie
Nemulţumirea producătorilor agricoli este cu atât mai mare cu cât ministrul Stelian Fuia le-a promis acestora, după o întrevedere cu reprezentanţii LAPAR în 16 februarie 2012, imediat după preluarea mandatului de ministru, că va încerca să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă agricultorii din sectorul vegetalîn aproximativ două săptămâni de la data întâlnirii.