Adama
Vinasa Rompak

Preşedintele ANSVSA: Laptele reprezintă o problemă socială majoră în România

Publicat: 31 martie 2011 - 12:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Laptele reprezintă o problemă socială majoră în România, pentru că mai mult de 1,3 milioane de bovine din 900.000 de exploataţii reprezintă aproape unica sursă de venit pentru spaţiul rural românesc, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Cheţan Roatiş, la o dezbatere privind sectorul laptelui.

"Laptele reprezintă o problemă socială în România pentru că aceşti oameni îşi completează veniturile (din vânzarea laptelui) pentru plata gazelor sau a lemnelor pentru foc. Este de asemenea o problemă socială din cauza lipsei comunicării şi a cunoaşterii, pentru că ei nu ştiu ce se va întâmpla pe acest sector după 2013. Noi nu am fructificat la maximum aceste cote de lapte, iar din 2013 vor dispărea", a precizat Roatiş.

În opinia acestuia, "dacă nu se vor lua măsuri urgente, peste doi ani ne vom întâlni să dezbatem problema rutelor laptelui venit de peste tot, pentru că vor dispărea şi fermieri dar şi procesatori".

"Acum patru săptămâni am solicitat o derogare la Comisia Europeană pentru prelungirea perioadei de tranziţie a calităţii laptelui materie primă. Cred că o vom obţine, dar dacă la anul nu luăm măsuri, din nou, vom solicita o altă perioadă şi va fi ultima fără să demonstrăm real că România are politici publice coerente pentru relansarea acestui sector. Relansarea acestuia porneşte însă de la animalul cheie: vaca", a spus preşedintele ANSVSA.

Potrivit datelor ANSVSA, în România există 223 de unităţi de procesare a laptelui, din care 94 sunt conforme cu standardele UE, 51 sunt autorizate pentru procesare lapte conform şi neconform, fără separare pe linie, o unitate procesează şi lapte conform şi neconform, dar pe linii separate şi 77 de unităţi beneficiază de perioadă de tranziţie pentru alinierea la stadardele UE, având programe de restructurare.

De asemenea, numărul exploataţiilor care realizează lapte de vacă în România sunt în jur de 900.000 cu un efectiv total de 1.354.200 animale, cele mai numeroase fiind cele cu 1-3 capete şi reprezintă peste 85% din total.

Numărul fermelor profesionale autorizate sanitar veterinar este de 1.668, acestea deţin aproximativ 100.000 de capete şi livrează lapte direct pentru procesare. Dintre acestea 889 şi-au întocmit programe de modernizare pentru biosecuritate, pentru achiziţionarea de echipamente de răcire şi stocare de lapte, dar şi pentru săli de muls.

Evoluţia producţiei de lapte pe piaţa internă, politicile agricole europene de susţinere a industriei lactatelor, precum şi măsurile de relansare a acestui domeniu în România s-au aflat între subiectele analizate marţi într-o dezbatere de profil.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1936 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii