Adama
Vinasa Rompak

MAPDR: România respectă legislaţia privind bunăstarea găinilor

Publicat: 12 februarie 2010 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

MAPDR apreciază că informaţiile potrivit cărora ouăle provenite de la găinile crescute în cuşti ar fi dăunătoare sănătăţii umane nu sunt fundamentate ştiinţific, iar unităţile avicole din România respectă legislaţia comunitară atât în ceea ce priveşte bunăstarea găinilor, cât şi legislaţia referitoare la nutriţia acestora, responsabilitatea verificării conformităţii revenindu-i ANSVSA.

Precizarea vine ca urmare a apariţiei în mass-media a unor informaţii prin care se condamnă sistemul de creştere a găinilor ouătoare la cuşti (baterii) şi implicit, ouăle provenite de la aceste găini marcate cu cifra 3.

România, ca şi toate celelalte state membre UE, se află până la 1 ianuarie 2012 în perioada de tranziţie pentru creşterea găinilor ouătoare în baterii neîmbunătăţite, perioadă în care unităţile avicole derulează proiecte de modernizare şi de înlocuire a acestora.

„În sistemul industrial, nutreţurile combinate administrate găinilor sunt aceleaşi, indiferent de metoda de creştere practicată,  3 - baterie, 2 - la sol, 1 - aer liber sau 0 - ecologic.  Astfel, nutreţurile conţin cereale (grâu, orz, porumb), proteice (şroturi  de floarea soarelui sau soia, uleiuri de floarea soarelui sau soia) şi amestecuri de vitamine şi minerale, conform legislaţiei europene”, se precizează în comunicatul MAPDR.

Aceste furaje folosite în hrana păsărilor sunt supuse analizelor periodice de către laboratoare autorizate de ANSVSA.

Doar 17% din efectiv a crescut în baterii

În România, în anul 2009, din efectivul total de găini ouă consum de 38.171 mii capete, doar 17% a fost crescut în baterii, restul fiind crescut în hale la sol, aer liber şi ecologic, informează MAPDR.

În UE, în anul 2009, circa 68% din efectivul de găini ouătoare a fost crescut în baterii.

Astfel, în România, proporţia de ouă obţinute de la găinile crescute în baterii este mult mai mică, comparativ cu producţia medie de ouă obţinute prin aceeaşi metodă de creştere, din UE.

Pentru a nu dezinforma consumatorii şi pentru a evita impactul negativ asupra producătorilor de ouă de consum, autorităţile solicită tuturor celor care fac declaraţii pe această temă să consulte specialiştii din cadrul Ministerului Agriculturii, precum şi pe cei ai ANSVSA.

Vizualizat: 896 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii