Sectorul vitivinicol, infrastructura şi irigaţiile reprezintă principalele domenii de interes pentru investitorii străini. O analiză a potenţialului agriculturii din România a fost prezentată marţi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ambasadorilor Japoniei, Ucrainei, Spaniei şi Macedoniei la Bucureşti, a anunţat Ministerul Agriculturii.
La întâlnirea cu ES Keiji Yamamoto, ambasadorul Japoniei în România, a fost evidenţiată colaborarea bilaterală între cele două ţări, înaltul oficial menţionând faptul că există un interes major din partea firmelor japoneze de a investi în România în domeniile infrastructurii şi dezvoltării energetice. Cele două părţi au agreat că trebuie convenit asupra domeniilor de interes pentru ţara noastră, astfel încât să se poată identifica potenţialii investitori japonezi.
Potrivit unui comunicat al MADR, cei doi oficiali au discutat şi despre invitaţia adresată unei delegaţii române de a participa în luna noiembrie a anului 2013 la un important târg agricol care se va desfăşura la Tokio, BioFach Japan.
Ucraina este interesată de domeniul vitivinicol românesc
De asemenea, Daniel Constantin a avut o întâlnire cu Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, E.S. Teofil Bauer. Acesta a subliniat importanţa identificării domeniilor de interes pentru ambele ţări, o atenţie deosebită fiind acordată schimburilor comerciale, în condiţiile în care Ucraina este un exportator important de cereale.
Domeniul vitivinicol reprezintă un domeniu prioritar, partea ucraineană fiind interesată de potenţialul României. Potrivit MADR, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti şi-a arătat interesul pentru colaborare cu România în domeniul agroalimentar. În acest sens, în viitorul apropiat se urmăreşte identificarea potenţialilor investitori români pe piaţa din Ucraina, prin intermediul Camerei de Comerţ Româno-Ucrainene.
Irigaţiile rămân prioritare în planurile MADR
Cu ocazia întâlnirii cu ambasadorul Spaniei la Bucureşti, ES Estanislao de Grandes Pascual, şefului MADR i-a fost reiterată invitaţia de a efectua o vizită în Spania, în cursul acestui an. Cu acest prilej vor avea loc consultări cu specialiştii spanioli din sectorul irigaţiilor, având în vedere că sectorul irigaţiilor reprezintă una dintre priorităţile ministrului Agriculturii. În cadrul discuţiilor de marţi au mai fost punctate elemente privind poziţia celor două ţări fată de reforma Politicii Agricole Comune.
Totodată, discuţiile avute cu ambasadorul Macedoniei la Bucureşti, ES Pande Lazarevski, au fost axate pe stadiul relaţiilor de cooperare romano - macedonene în domeniul agriculturii, în baza Acordului dintre Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Macedonean al Agriculturii, Silviculturii şi Economiei Apelor privind cooperarea în domeniul agriculturii, intrat în vigoare la 17 decembrie 1999.
Astfel, cele două părţi au convenit asupra intensificării cooperării bilaterale în agricultură în domeniul dezvoltării rurale, în cel sanitar-veterinar dar şi al îmbunătăţirii schimburilor comerciale. În acest context, a fost considerată oportună o viitoare întâlnire bilaterală între cei doi miniştri ai Agriculturii din cele două ţări.