Preţurile la grâu în China au crescut, chiar mai mult decât pe piaţa mondială, ca efect al condiţiilor meteo nefavorabile şi al legăturilor comerţului cu restul lumii. Astfel, în ciuda unei uşoare creşteri a producţiei interne, în acest an sunt semne care arată că factorii globali încep să aibă un impact mai mare asupra preţurilor pe piaţa internă chineză.
Creşterea preţurilor la grâu este şi rezultatul deschiderii de către guvern a programului de cumpărare de cereale către mai mulţi dealeri interni. Astfel s-a încheiat monopolul deţinut de Sinograin Corp., iar guvernul a fost de acord, în acest an, să permită şi companiilor China National Cereals Oils & Foodstuffs Corp. (COFCO) şi China Grain Logistics Group să cumpere grâu în numele său.
Anul trecut, China a importat 893.710 tone de grâu, în timp ce în prima jumătate a anului 2010 importurile au depăşit deja această cantitate, iar importurile pentru întregul an sunt de aşteptat să crească la peste 2 milioane de tone.
China a exportat anul trecut doar 8.400 tone de grâu dar Departamentul Agriculturii al SUA estimează că, în anul de comercializare 2010-2011, care a început în luna mai, China ar putea exporta 800.000 tone de grâu. O parte din această creştere poate fi atribuită acordului pentru stabilirea de schimburi libere între China şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est, de la începutul acestui an.
Importuri record de soia
Importurile de soia ale Chinei, în luna iulie, vor ajunge la 5,6 milioane de tone, conform datelor oficiale al ministerul chinez al comerţului. Această estimare este cu 3,6% mai mică decât prognoza de la începutul acestei luni. Cu toate acestea, importul lunar va fi cel de-al doilea ca şi volum de până acum în acest an, după recordul înregistrat în luna iunie, de 6,2 milioane tone. Astfel, dacă va fi realizată estimarea privind importul de soia din luna iulie, aceasta ar reprezenta o creştere de 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe baza datelor vamale oficiale.