Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara plățile în avans pe data de 16 octombrie 2021. Care este condiția obligatorie pentru ca fermierii, crescătorii de animale să-și încaseze mai repede subvențiile agricole aferente acestui an?
Plățile către fermieri, crescători de animale se pot face după finalizarea controalelor și a verificărilor și începând cu 16 octombrie 2021 în cazul plăților directe, a decis miercuri, 4 august 2021, Comisia Europeană.
Conform calendarului oficial stabilit de Ministerul Agriculturii, APIA trebuie să încheie controalele pe teren înainte de data de 16 octombrie 2021. Același calendar anunță că plățile APIA în avans vor începe din data de 18 octombrie 2021 deoarece 16 octombrie cade într-o zi nelucrătoare.
între 12 iulie - 15 octombrie 2021 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor;
plata avansului pentru anul de cerere 2021 se va efectua în perioada 18 octombrie 2021 - 30 noiembrie 2021, după finalizarea controalelor administrative și la fața locului în ceea ce privește plățile directe.
Anul acesta, avansul APIA este de până la 70% din cuantumul plăților directe pe hectar și pe cap de animal și 85% din cuantumul plăților compensatorii acordate pe dezvoltare rurală. Aceleași procente au fost aplicate de APIA și anul trecut.