OFICIAL! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat joi seara, 19 noiembrie 2020, că a fost stabilit cuantumul pentru plata subvențiilor agricole de care vor beneficia fermierii români în anii de tranziție, 2021-2022. Sunt cei doi ani care vor face transferul spre noua Politică Agricolă Comună, care-și intră în drepturi din ianuarie 2023.
Pentru cei doi ani de tranziție, 2021-2022, avem alocate 2,4 miliarde de euro, o parte sunt plăți directe, plata pe suprafață, plata pe animal, sprijin cuplat zootehnic sau vegetal pentru sectoarele aflate în dificultate. Ajutorul național tranzitoriu care se oferă din bani de la bugetul național și pe care am reușit, prin negocieri, să-l prelungim până-n 2027, deși el trebuia să se încheie în 2020. Am schimbat și data istorică, data de referință pentru acest lucru, pentru că aici se întâmpla o aberație, se plăteau de ani de zile aceste subvenții pentru animale inexistente, pentru că anul de referință era 2013.
Deci, sumele alocate pentru cei doi ani vor fi de 2,4 miliarde de euro, bani europeni, și, sigur, aproape un miliard de euro, bani de la bugetul național. Cei peste 830.000 de fermieri care sunt beneficiari ai subvențiilor știu că și anul acesta subvențiile au venit la timp, mai mult, anul acesta dăm plata subvențiilor și la cei care sunt în eșantionul de control. Mai mult, am simpificat depunerea cererii unice pentru obținerea subvenției, fără să mai plimbăm oamenii pe la APIA, pe la bănci sau pe la primării, a spus ministrul Oros, joi seara, la Antena 3.
Șeful MADR a adăugat că subvențiile fermierilor români sunt mai mici decât a fermierilor din vestul Europei, pentru că așa au fost negociate la vremea respectivă, dar sumele pe hectar sau pe cap de animal sunt crescute cu ajutorul sprijinului cuplat.