Adama
Vinasa Rompak

Ordonanță bani europeni agricultură, aprobată de Guvern!

Publicat: 13 martie 2023 - 11:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Executivul a aprobat săptămâna trecută o Ordonanţă de Urgenţă prin care a fost actualizat cadrul legal pentru absorbţia fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În ședința de Guvern din data 9 martie 2023 a fost aprobată o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Prin prezentul act normativ, se creează cadrul prin care MADR în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, adoptă toate dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative în conformitate cu legislația în vigoare (art. 58 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013). La acest moment, cheltuielilor aferente pentru perioada de tranziție din FEADR și EURI ale cărei operațiuni financiare se vor finaliza la data de 31.12.2025, li se aplică principiul n+3, atât din punct de vedere al încheierii angajamentelor legale, cât și din punct de vedere a efectuării plăților.

ajutoare-euro-2021_b

Resursele financiare suplimentare puse la dispoziție de CE pentru componenta de dezvoltare rurală sunt de 2.148.056.744 Euro FEADR și 692.093.810 euro EURI, reprezentând finanțare externă nerambursabilă. Procentul de cofinanțare de la Bugetul de stat a sumelor puse la dispoziție de CE din FEADR este de 16,5%, plafonul financiar EURI pus la dispoziție de CE, potrivit reg. CE 2094/2020, putând fi accesat fără o contribuție proprie a statului membru.

De asemenea, actul normativ vizează utilizarea sumelor declarate eligibile în urma închiderii conturilor de către Comisia Europeană, pentru finanțarea instrumentelor financiare de creditare și garantare gestionate de MADR prin Fondul constituit în baza Legii nr.218/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, resurse financiare ce vor putea fi utilizate prin punerea la dispoziția Fondurilor de Garantare a sumelor necesare constituirii plafoanelor de garantare, în baza Convențiilor încheiate cu MADR.

Totodată, prin actul normativ aprobat se stabilește că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va face parte dintre structurile care asigura buna guvernanță a PS 2023-2027, potrivit Planului strategic PAC 2023-2027 (PS 2023-2027), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2022) 8783 din 7 decembrie 2022. De asemenea, se introduc modificări pentru lărgirea sferei de competență a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), astfel încât agenția, în condițiile delegării de competențe de către alte autorități de management – să îndeplinească rolul de organism de implementare al altor fonduri, respectiv finanțarea învățământului liceal agricol prin PNRR si asigurarea independenței energetice a domeniilor agricultură, industrie alimentară și a organizațiilor de utilizatori de apă pentru irigații conform OUG nr. 66/2022, finanțate din Fondul de modernizare.

Alte modificări vizează clarificări sau completări ale unor norme în materia efectuării plăților, avansuri, garanții și debite respectiv completarea fluxurilor financiare cu reglementări specifice situațiilor apărute în derularea fondurilor provenite din FEADER, FEGA și FEPAM. Măsurile propuse prin actul normativ nu generează impact bugetar suplimentar bugetului general consolidat și al MADR, sumele fiind cuprinse în prevederile bugetare aprobate.

De prevederile actului aprobat vor beneficia fermierii, operatorii economici- producători/procesatori de produse agricole și alimentare din lanțul de aprovizionare agricol și alimentar, autorități publice locale, instiutuții de învățământ agricol, unități de cercetare agricolă etc.

Vizualizat: 2073 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Subvenția APIA de maxim 248 euro/animal plătită săptămâna asta crescătorilor de vaci!

Subvenția APIA de maxim 248 euro/animal plătită săptămâna asta crescătorilor de vaci!

10 decembrie 2024 - 07:52

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început din 2 decembrie 2024 plățile finale aferente acestui an. Astfel, pe lista de plată se adaugă și subvențiile APIA care nu au fost incluse la avansul APIA. PD-08 - Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat, ecoschemă așteptată de crescătorii care au bifat-o pe cererea de plată.

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii