Ministerul Agriculturii a publicat astăzi un proiect de Ordin pentru modificarea normelor de aplicare ale Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.
"Art. 103 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.420/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 31 iulie 2019, cu modificările și completărle ulterioare, se modifică după cum urmează:
„Art. 103. Beneficiarul poate efectua modificări asupra bugetului proiectului, prin realocări între capitolele bugetare sau liniile din cadrul aceluiaşi capitol bugetar de cheltuieli eligibile din devizul general pe baza căruia s-au calculat costurile estimative ale investiţiei cuprinse în studiul de fezabilitate, dacă acestea nu afectează scopul principal al proiectului şi dacă nu modifică, atât valoarea costului locului de cazare prevăzut în contactul de finanțare, cât și valoarea totală eligibilă a proiectului, cu condiţia respectării condiţiilor prevăzute la art.112 din prezentele norme metodologice. Beneficiarul depune la DAJ o notificare prin care prezintă necesitatea acestei modificări, iar DAJ are la dispoziţie un termen de maximum 10 zile lucrătoare pentru a analiza şi
aproba/respinge solicitarea.
Art. 83 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.463/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 23 august 2019, cu modificările și completărle ulterioare, se modifică după cum urmează:
„Art. 83. Beneficiarul poate efectua modificări asupra bugetului proiectului, prin realocări între capitolele bugetare sau liniile din cadrul aceluiaşi capitol bugetar de cheltuieli eligibile din devizul general pe baza căruia s-au calculat costurile estimative ale investiţiei cuprinse în studiul de fezabilitate, dacă acestea nu afectează scopul principal al proiectului şi dacă nu modifică, atât valoarea costului locului de cazare prevăzută în contactul de finanțare, cât și valoarea totală eligibilă a proiectului, cu condiţia respectării condiţiilor prevăzute în anexele nr.1 - 5 din prezentele norme metodologice. Beneficiarul depune la DAJ o notificare prin care prezintă necesitatea acestei modificări, iar DAJ are la dispoziţie un termen de maximum 10 zile lucrătoare pentru a analiza şi aproba/respinge solicitarea,” se arată în Ordin.