Asociația Profesională a Ciobanilor din România a reacționat virulent la mulțumirile ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu, adresate astăzi crescătorilor de oi și capre, care ar fi renunțat la ajutorul Covid pentru acest an în favoarea altor sectoare. APC a transmis un comunicat către Agroinfo.
Declarația ministrului agriculturii, postată astăzi pe pagina sa Facebook:
Reacția Asociației Profesionale a Ciobanilor din România la declarația ministrului agriculturii:
"Să le fie rușine așa-zișilor reprezentanți ai oierilor! Dorim să știm de urgență cu cine s-au consultat când au luat decizia să renunțe la ajutorul de Covid pentru ovine?! Vrem să știm care sunt interesele lor.
Văd că spune domnul ministru că în jumătatea anului care urmează, o să se gândească la un sprijin pentru crescătorii de oi și capre.
Domnule ministru, deja știm la ce sprijin vă gândiți. Băieții deștepți din oierit deja se laudă că le dați programe de MINIMIS.
V-am spus punctul de vedere al asociației noastre APC vizavi de noul Plan Național Strategic (PNS):
Nu am fost băgați în seamă, nu am fost contactați de nimeni! Oierii de rând sunt dați la o parte! Rușine!
VĂD CĂ AȚI ÎNCEPUT SĂ LE FACETI JOCURULE, ÎN CONTINUARE, BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI. Pe lângă că au fost făcute programele în favoarea unora, adică certificate false, screpie, bluetongue, și noi facem și băgăm bani în performanță pe hârtie.
Vreau să vă întreb, ce program ați gândit pentru cei care nu sunt în registrul genealogic? Și nu suntem puțini, în jur de 6 milioane de ovine. Cum v-ați gândit să încaseze iarăși unii 300 lei pe cap de ovină iar ceilalți, cei mai mulți, 20 de lei? Așa v-ați gândit dumneavoastră să distrugeti sectorul ovin?! Destul de rău.
Haideți, oameni buni, să punem piciorul în prag până nu e prea târziu!" îndeamnă comunicatul Asociației Profesionale a Ciobanilor din România.