DOCUMENT MADR! Analiza SWOT, document elaborat de echipa Ministerului Agriculturii, care stă la baza conceperii Planului Național Strategic 2021-2027 arată că plata medie a unei ore de muncă în fermele din România, pe întreg sectorul agricol, vegetal și zootehnie, este de 10,85 lei, 5.675 euro pe an. Cu cât este plătită ora de muncă într-o fermă vegetală și cât într-o fermă de creștere a animalelor?
Costul cu forța de muncă în agricultură, conform datelor Rețelei de Informații Contabile Agricole (RICA), în anul 2018, au fost următoarele:
- exploatațiile cu dimensiunea economică predominantă dată de culturi de câmp au avut un cost mediu cu forța de muncă/lucrător de 12,06 RON pe oră, respectiv 30.150 RON, aproximativ 6.307 euro pe an;
- exploatațiile cu dimensiunea economică predominantă dată de culturi horticole au avut un cost mediu cu forța de muncă/lucrător de 9,01 RON pe oră, respectiv 22.525 RON, cca 4.712 euro pe an;
- exploatațiile cu dimensiunea economică predominantă dată de culturi permanente au avut un cost mediu cu forța de muncă/lucrător de 9,71 RON pe oră, respectiv 24.275 RON, cca 5.078 euro pe an;
- expoatațiile vegetale mixte au avut un cost mediu cu forța de muncă/lucrător de 11,76 RON pe oră, respectiv 29.400 RON, aproximativ 6.150 euro pe an;
- exploatațiile cu dimensiunea economică predominantă dată de erbivore au avut un cost mediu cu forța de muncă/lucrător de 10,54 RON pe oră, respectiv 26.350 RON, cca 5.512 euro pe an;
- exploatațiile cu dimensiunea economică predominantă dată de granivore au avut un cost mediu cu forța de muncă/lucrător de 11,68 RON pe oră, respectiv 29.200 RON, cca 6.108 euro pe an;
- exploatațiile zootehnice mixte au avut un cost mediu cu forța de muncă de 11,29 RON pe oră, respectiv 28.225 RON, cca 5.904 euro pe an;
- exploatațiile mixte (culturi și animale) au avut un cost mediu cu forța de muncă/lucrător de 10,77 RON pe oră, respectiv 26.925 RON, cca 5.632 euro pe an.