O româncă a reușit să implementeze o nouă tehnologie în agricultura spaniolă, iar producători din toată țara așteaptă să o testeze. Cu ajutorul unui dispozitiv care scanează culturile, agricultorii știu exact ce producție vor avea, încă dinainte ca roadele să se coacă, transmite TVR1.
Agricultorii catalani sunt cei mai mari producători și exportatori de fructe din Spania, așa că au fost primii care au testat noua tehnologie.
La finalul acestei scanări, proprietarul va ști exact câte fructe are în livadă, care este dimensiunea lor și va putea să își organizeze din timp contractele.
Ana Maria Trifu trăiește de 10 ani în regiunea Catalonia. Mereu a lucrat în agricultură și cunoaște bine domeniul. Așa că și-a dorit să eficientizeze munca sezonierilor și să ajute producătorii.
Tehnologia care scanează livezile a fost adusă din Israel și este o noutate chiar și pentru spanioli. Precizia măsurătorilor este de peste 90 la sută.
În livada de piersici și nectarine din Aitona lucrează în jur de 300 de sezonieri români. A fost prima dată când au văzut un scaner printre pomi și, în loc să culeagă fructe, au lipit etichete de identificare.
Ana Maria a reușit să încheie contracte pentru scanări și cu proprietari de livezi de citrice, mere, pere și chiar cu viticultori care vor să-și estimeze producția de vin.
"În funcție de câte fructe are și de dimensiunea lor, el (fermierul n.r.) încheie contracte cu supermarketurile și cu industria și poate să-și organizeze mai bine și muncitorii", a declarat Ana Maria Trifu pentru TVR1.