Nu renunță la ciobănie deși are facultate și e scriitor: A fi cioban e ca și cum ai fi un Guvern întreg!

E cioban. Ar fi putut să rămână la Sibiu, unde a terminat facultatea, dar a descoperit că vrea să se întoarcă spre sufletul neamului său. Chiar dacă are o diplomă în sociologie, scrie poezii și pregătește un roman, Marcu spune că se simte împlinit făcând munca asta, care i-a însoțit dintotdeauna pe oamenii acestor locuri. A renunțat la Facultatea de Filosofie din București, deși plănuise deja o lucrare de doctorat. Trăiește viața în alt ritm, după un calendar ancestral. E convins că a fi cioban înseamnă mai mult decât să fii crescător de animale.

"Am refuzat să fac din filosofie o meserie. Asta, în primul rând; a fost și orașul… Bucureștiul m-a dat peste cap. Am plecat din București, deși am avut multe regrete să plec de acolo pentru că îmi pusesem multe speranțe. Am venit aici, am descoperit, după trei luni după ce am renunțat la Facultatea de Filosofie că vreau să mă fac cioban. Cioban în adevăratul sens al cuvântului. Nu oier care are oi și ciobani plătiți.

Cioban înseamnă mai mult decât să crești oi. A fi cioban e ca și cum ai fi un Guvern întreg, adică trebuie să asiguri finanțe, economie, agricultură, transport, sănătate, comunicații. E tot, e un întreg. Toate lucrurile astea trebuie să le faci singur."

După facultate, Marcu a lucrat o vreme la Muzeul Satului din Sibiu, dar a revenit la Jieț, sub poalele Parângului, ca să se regăsească și ca să demonstreze că se poate trăi din turmele de animale, chiar dacă asta înseamnă foarte multă muncă. 

"N-am revenit neapărat ca să cresc oi. Am revenit ca să mă împlinesc, în primul rând, și să împlinesc și sufletul acestui neam din care mă trag: un suflet care a fost abandonat și rătăcea și încă rătăcește și mă lupt de 4 ani de zile să fac să revină sufletul ăsta la locul lui. Mitul momârlanilor spune că momârlanii au fost aleși de Dumnezeu ca să păzească oile. A fi momârlan înseamnă să păzești oile lui Dumenzeu. Dacă nu faci lucrul ăsta, degeaba te-ai născut aici, degeaba neam de neamul tău a trăit aici.. nu mai ești momârlan. Până la urmă, toți oierii din țara asta recunosc că oile momârlanilor au ceva aparte și poate e un sâmbure de adevăr."

Marcu Jura a luat foarte în serios ciobănitul și e atât de mândru de oile sale încât a creat un blog ca să îi ajute și pe alți crescători de animale. Nu are concediu și nici sărbători pentru că oile trebuie hrănite în fiecare zi, dar e fericit așa.

"Trebuie să muncești ca lumea. Dacă pune umărul toată familia e foarte bine și trebuie să știi să faci munca eficient. Aici se spunea că mai mult de 50 de oi nu poți să ții. Eu am demonstrat că se pot ține și 200. Munca principală o fac eu. Și se poate.
La 5 – 5.30. Trebuie să mă mai trezesc și noaptea să văd dacă a mai fătat vreo oaie. Pe urmă trebuie să le pun porumbul pentru că le am împărțite în două. Până termini cu unele, trebuie să te duci la celelate. Trebuie să stai până mănâncă fânul, trebuie să aduni urmele, trebuie să aduci fân. O zi de muncă nu se termină după 8 ore. Se lucrează non-stop. Și în momentul în care nu faci muncă fizică, muncești cu mintea pentru că trebuie să te gânndești ce vei face a doua zi, ce vei face la primăvară, la vară… toate lucrurile astea trebuie să le ai mereu în minte pentru că altfel nu se poate. Dacă nu mi-ar plăcea, nu aș face lucrul ăsta. La noi se și spune că dacă ți-e urât să stai la oi și stai obligat, faci păduchi." (Radio Romania Actualitati)