SUBVENȚIE DE MII DE EURO PE HECTAR! Fermierii au discutat astăzi cu ministrul agriculturii, Adrian Oros, cum vor arăta noile subvenții pe hectar pentru legume. Practic, ajutorul de minimis acordat anul trecut pentru tomate va fi extins și pentru alte legume. Cuantumul ajutorului pentru tomate a fost de 3.000 de euro/1.000 mp cultivați cu tomate în spații protejate.
Am participat astăzi, 27 ianuarie 2021, la consultări cu reprezentanți ai formelor asociative din sectorul de legume cultivate în spații protejate.
Alături de mine s-au aflat secretarul de stat Aurel Simion, președintele Comisiei de Agricultură din Senat, George Scarlat, precum și directori ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR.
Scopul acestei întâlniri a vizat cunoașterea problemelor cu care se confruntă acest sector și a propunerilor din partea formelor asociative privind fundamentarea unui noi program de sprijinire a legumicultorilor.
În acest context, am prezentat Programul pe care Ministerul îl are în vedere pentru a sprijini o gamă mai largă de specii legumicole ce poate fi cultivată în spațiile protejate.
Printre subiectele abordate s-au numărat: asocierea în cooperative, simplificarea accesului la fonduri europene, reglementarea unei piețe corecte, susținerea cercetării, practicile anticoncurențiale, forța de muncă, schimbările climatice, extinderea suprafețelor cultivate.
Ne propunem ca, prin acest Program să se asigure produse proaspete, de calitate pentru consumatori și să contribuie la reducerea importurilor.
În finalul ședinței s-a agreat crearea unui grup de lucru pentru discuții aplicate privind elaborarea viitoarei scheme de sprijin, a anunțat astăzi ministrul agriculturii, Adrian Oros, pe pagina sa oficială Facebook.