Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

Nicolae Ciucă a anunțat luni seara că renunță la mandatul de premier desemnat!

Publicat: 02 noiembrie 2021 - 07:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Cu o zi înainte de audierea în Parlament a miniștrilor propuși, premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat că renunță la mandat, după o ședința fulger a conducerii PNL. 

Decizia are loc în contextul în care liberalii nu au reușit să obțină sprijinul parlamentarilor pentru Guvernul minoritar propus de Nicolae Ciucă. Totodată, Florin Cîțu a anunțat că s-a hotărât în Biroul Executiv flexibilizarea mandatului, astfel încât liberalii vor începe negocieri "cu toate forțele democratice din Parlament" pentru formarea unei majorități. Practic, prin această decizie se redeschid negocierile cu PSD și USR, iar potrivit surselor HotNews.ro, PSD este cotat cu cele mai mari șanse de a intra la guvernare. Luni s-au împlinit două luni de la declanșarea crizei politice în România, odată cu demiterea ministrului Stelian Ion, urmată de ieșirea USR de la guvernare.

Reamintim că PSD le-a transmis liberalilor că sunt dispuși să intre la guvernare cu premierul desemnat Nicolae Ciucă. Potrivit surselor HotNews.ro, liderii PSD le-ar fi spus liberalilor, la negocierile de la Vila Lac, că își doresc șapte ministere, printre care unul care să fie avizator (Finanțele).

Totodată, USR a transmis într-o primă reacție după ce Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat că reiterează mesajul că „soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR”.

De menționat este că PNL e scindat între cei care susțin intrarea la guvernare a PSD și cei care doresc refacerea Coaliției cu USR. Liderii de organizații urmează sa fie consultați marți în ședința Biroului Național în legătură cu opțiunea cooptării la guvernare a PSD sau USR. Potrivit surselor citate, balanța înclină pentru intrarea PSD la guvernare pentru că președintele Klaus Iohannis și apropiații acestuia cer acest lucru. Printre liderii PNL care doresc o guvernare cu PSD sar afla Emil Boc, Gheorghe Falcă, Virgil Popescu și Daniel Buda.

De asemenea, sursele HotNews.ro susțin că Nicolae Ciucă ar urma să fie nominalizat a două oară pentru funcția de premier.

Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă tot el va fi următoarea propunere de prim-ministru. "Este o decizie pe care nu o ia PNL, urmează negocierile la nivelul președintelui României și dumnealui va lua decizia nominalizării", a răspuns acesta, citat de Hotnews. 

În ședința BEx s-a dat undă verde pentru guvern majoritar, astfel încât se flexibilizează mandatul și se poate începe de astăzi, marți, negocierea unei majorități parlamentare fie cu PSD, fie cu USR, au declarat pentru HotNews.ro surse liberale.

Sursele citate susțin că următoarea desemnare ar putea fi tot în persoana lui Nicolae Ciucă, însă acesta să poată negocia o echipă guvernamentală cu USR. Sunt și voci din PNL care îl propun pe Lucian Bode pentru postul de premier.

Vizualizat: 809 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Fermierii: La subvenții APIA ne-ați furat de ne-ați rupt, iar banii de la AFIR nu ajung la cei mici!

Fermierii: La subvenții APIA ne-ați furat de ne-ați rupt, iar banii de la AFIR nu ajung la cei mici!

30 noiembrie 2023 - 14:21

Un val mare de nemulțumiri se ridică din rândul fermierilor și crescătorilor de animale în ultima perioadă. Pulsul accelerat, dezamăgirile crunte legate de ajutoarele care li se cuvin răzbat din reacțiile lor la comunicatele făcute de către cele două agenții de plăți din agricultura României, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

APIA, o nouă tranșă de subvenții în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

APIA, o nouă tranșă de subvenții în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

30 noiembrie 2023 - 12:11

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este pregătită să demareze de luni, 4 decembrie 2023, plățile finale aferente anului de cerere 2023. În fiecare an, tranșa a doua de plată a început în prima zi lucrătoare ulterioară datei de 1 decembrie. 

Lansare nouă sesiune bani europeni!

Lansare nouă sesiune bani europeni!

30 noiembrie 2023 - 10:54

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansează sesiunea de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală din cadrul intervenției DR-36 - LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, cuprinsă în Planul Strategic PAC 2023-2027.

Ajutor minimis APROBAT!

Ajutor minimis APROBAT!

30 noiembrie 2023 - 10:39

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu, a aprobat pe 29 noiembrie 2023, ordinul ce modifică și completează anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 107/2017 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”.

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

30 noiembrie 2023 - 10:16

Ministrul agriculturii Florin Barbu este acuzat că ar face ghidurile pentru ajutoarele de stat astfel încât banii să fie obținuți de băieții deștepți. Acuzațiile sunt lansate în spațiul public de fostul ministru al agriculturii Adrian Oros.

Nu mai are cine mulge o oaie!

Nu mai are cine mulge o oaie!

29 noiembrie 2023 - 18:44

Fermierii, crescătorii de animale încep să apeleze din ce în ce mai mult la tehnologie de ultimă generație, pentru că nu mai găsesc lucrători care să fie dispuși să muncească în ferme. 

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

29 noiembrie 2023 - 18:36

Într-un an dificil, cu secetă pedologică severă, producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Cu toate acestea, compania Corteva Agriscience, prin hibrizii Pioneer®, a contribuit la ridicarea productivității pe hectar și a lansat campania Fermieri campioni la floarea-soarelui.

Poftim, din România!

Poftim, din România!

29 noiembrie 2023 - 17:29

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 și cu Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia, organizează, în perioada 1 – 3 decembrie 2023, târgul „Poftim, din România!”, în Parcul Tudor Arghezi din sectorul 4, București.

Șef APIA, calcul ACUM suma APIA pe hectarul de pășune pentru acest an!

Șef APIA, calcul ACUM suma APIA pe hectarul de pășune pentru acest an!

29 noiembrie 2023 - 14:55

Pășunile sunt foarte râvnite pentru sumele mari pe hectar care se pot încasa, în fiecare an, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Scandalul în jurul acestor suprafețe este departe de a se stinge atât timp cât tentantele subvenții APIA îi lasă pe crescătorii de animale fără pășuni.

Prezentați-vă la APIA în termen de 10 zile pentru subvenții! Anunț făcut de un șef APIA!

Prezentați-vă la APIA în termen de 10 zile pentru subvenții! Anunț făcut de un șef APIA!

29 noiembrie 2023 - 13:58

Fermierii, crescătorii de animale trebuie să anunțe la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) orice schimbare produsă în fermă, în termen de 10 zile. Respectarea acestui termen le garantează fermierilor că vor primi subvențiile agricole la care au dreptul. Explică directorul executiv APIA Hunedoara, Veronica Topor.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ștefan Slavu: Pentru o fermă la început de drum MF 5713 este un tractor excelent

Ștefan Slavu: Pentru o fermă la început de drum MF 5713 este un tractor excelent

Originar din orașul Tecuci, jud. Galați, tânărul Ștefan Slavu a lucrat și a locuit aproximativ 15 ani în Vestul Europei. Acolo a dezvoltat două businessuri, însă a visat mereu să facă ceva acasă. Cu banii și experiența acumulată s-a întors în România și s-a apucat de agricultură. Din 2018 până în prezent a crescut de la 38 ha la aproximativ 200 ha, iar anul trecut și-a modernizat parcul de utilaje cu ajutorul fondurilor europene. Cum a decurs achiziția și de ce a ales modelul 5713M de la Massey Ferguson.

SIGMA România

contact: Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4, 013981,

București, Romania

T: + 40 21 233 10 64; office@saracakis.ro; www.saracakis.ro

Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bancul zilei

Ploaie torenţială

Ploaie torenţială
Un beţiv se împiedică şi cade într-o băltoacă. Cineva vrea să-l ridice, dar el protestează: Detalii