Adama
AGRICOVER

Modificarea legii privind arendarea terenurilor agricole!

Publicat: 18 aprilie 2022 - 10:28
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Inițiativa legislativă pentru modificarea prevederilor referitoare la arendarea terenurilor agricole, prevăzute de Legea nr.287/2009 privind Codul civil, intră în procedura de analiză la Senat, urmând să fie dezbătută de Parlamentul României în procedură de urgență, anunță Asociația Producătorilor de Porumb din România, APPR, într-un comunicat transmis Agroinfo.

"Asociația APPR – Mândru că sunt fermier își manifestă, pe această cale, satisfacția față de evoluțiile recente privind două acte normative esențiale pentru creșterea rezilienței exploatațiilor agricole din țara noastră: legea irigațiilor și legea arendei. Aflate în stadii diferite în Parlament, prima trimisă la promulgare, iar cealaltă la început de drum printr-o inițiativă depusă în data de 13 aprilie 2022, ambele au fost îndelung așteptate de fermieri, iar APPR, alături de alți parteneri din mediul asociativ, s-a implicat activ în ultimii ani în susținerea lor.

Amendamentele aprobate de Parlament la Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, sprijinite și de ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, îndreaptă o veche inechitate, extinzând subvenționarea cu până la 50% a cheltuielilor cu energia folosită la irigat și pentru fermierii individuali, persoane fizice sau juridice, care au investit în amenajări locale. Până acum, de această facilitate beneficiau doar organizațiile de udători sau fermele cu acces la rețeaua națională de irigații.

O a doua modificare cheie este eliminarea condiției care constituia o barieră în calea extinderii irigațiilor în foarte multe zone: acordul explicit al proprietarului terenului. Conform amendamentului, autorizația de construire va putea fi de acum emisă după 10 zile calendaristice de la publicarea notificării intenției de a construi de către deținătorul proiectului, ceea ce rezolvă situațiile a numeroase proiecte blocate din cauza faptului că moștenitorii nu puteau fi contactați.

În plus, noua lege a irigațiilor prevede și alocări bugetare consistente, de până la 1500 miliarde euro până în 2027, pentru reabilitatea și extinderea infrastructurii principale de irigații, esențială în conservarea capacității de producție și combaterea efectelor secetei cu care țara noastră se confruntă periodic.

terenuri-de-sus_b

Foto Agroinfo

Cealaltă piesă esențială pentru construirea unui “cod rural” ca bază pentru exploatații agricole viabile o constituie inițiativa legislativă pentru modificarea prevederilor referitoare la arendarea terenurilor agricole, prevăzute de Legea nr.287/2009 privind Codul civil. Aceasta intră în procedura de analiză la Senat, urmând să fie dezbătută de Parlamentul României în procedură de urgență.

APPR salută aceste modificări legislative, la care a contribuit constructiv în cadrul dialogului civil cu membrii comisiilor de agricultură ale celor două camere ale Parlamentului și pe care le consideră vitale pentru creșterea capacității de producție a României în paralel cu reducerea riscurilor climatice."

Comunicat APPR

Vizualizat: 17914 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

De 1 iunie, copiii au văzut cum arată vacile în ferma unui mare crescător de bovine!

De 1 iunie, copiii au văzut cum arată vacile în ferma unui mare crescător de bovine!

02 iunie 2023 - 14:00

Ferma crescătorului de bovine Marius Bîcu, din comuna Unirea, județul Alba, o fermă cu Omenie, creatoarea brandurilor De la Ferma și Pachet de acasă, și-a deschis ușile de 1 iunie pentru copii. Micuții au văzut cum arată vacile în realitate, măgărușii, găinile, iepurașii. Au fost încântați să alinte și să mângâie o vițică frumoasă foc și pe măgărușul Burdufel.

Protest cum nu ați mai văzut! Ce au făcut crescătorii de vaci nemulțumiți de prețul mic al laptelui!

Protest cum nu ați mai văzut! Ce au făcut crescătorii de vaci nemulțumiți de prețul mic al laptelui!

02 iunie 2023 - 11:57

Câțiva crescători de vaci au decis să protesteze într-un mod inedit față de prețurile prea mici pe care le primesc pentru produsele lor. Joi a fost ziua internațională a laptelui și, în orașul german Munchen, doi crescători s-au cufundat până la gât într-un bazin cu lapte.

Guvernul a tăiat din banii fermierilor!

Guvernul a tăiat din banii fermierilor!

01 iunie 2023 - 18:27

Guvernul României a aprobat miercuri, în ședință, Ordonanța de urgență pentru acordarea despăgubirilor de secetă fermierilor care au înregistrat pierderi. Însă Guvernul a tăiat substanțial din suma alocată inițial pentru plata acestor despăgubiri.

Șeful APIA ASTĂZI: Mai puțini fermieri anul acesta la plata subvențiilor APIA!

Șeful APIA ASTĂZI: Mai puțini fermieri anul acesta la plata subvențiilor APIA!

01 iunie 2023 - 17:50

Numărul cererilor unice de plată depuse anul acesta la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a scăzut cu 34.000, anunță astăzi directorul general APIA, Adrian Pintea, într-o informare pe Facebook.

Subvenții APIA virate ACUM în conturile crescătorilor de oi și capre!

Subvenții APIA virate ACUM în conturile crescătorilor de oi și capre!

01 iunie 2023 - 07:00

Crescătorilor de oi și/sau capre le-a fost virată în conturi, până acum, o sumă de peste 100 milioane euro reprezentând ajutoare naționale tranzitorii, ANT, subvenție de la bugetul de stat, și sprijin cuplat zootehnic, SCZ, subvenție europeană, aferente anului de cerere 2022, a anunțat directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Paul Eduard Kmen, la Expo-Conferința Meat&Milk.

Eliminată data limită de vânzare pe piață din Programul Tomata!

Eliminată data limită de vânzare pe piață din Programul Tomata!

01 iunie 2023 - 06:25

Trebuie eliminată data limită de vânzare pe piață. Faptul că fermierii sunt obligați să scoată la vânzare legumele într-un termen impus, adică până la 30 iunie, îi îndeamnă pe legumicultorii care nu au cinstea în sânge să forțeze coacerea roșiilor, avertizează senatorul PNL de Buzău Vlad Pufu.

Interdicție importuri produse agricole din Ucraina până la sfârșitul lui 2023!

Interdicție importuri produse agricole din Ucraina până la sfârșitul lui 2023!

01 iunie 2023 - 06:03

Ungaria solicită Comisiei Europene să prelungească restricțiile referitoare la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina în cele cinci state membre din Europa de Est, printre care și România, cel puțin până la finele lui 2023, a declarat secretarul de stat în Ministerul ungar al Agriculturii, Zsolt Feldman, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Ajutor 1.900 euro/gospodărie!

Ajutor 1.900 euro/gospodărie!

01 iunie 2023 - 05:46

Până la data de 26 iunie 2023, ora 23.59, se desfășoară a doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR, anunță Ministerul Mediului.

Asociația Păstorul Crișana: Berbec/țap cu vârsta de maxim 8 ani pentru subvenția APIA de 20 euro/animal!

Asociația Păstorul Crișana: Berbec/țap cu vârsta de maxim 8 ani pentru subvenția APIA de 20 euro/animal!

31 mai 2023 - 19:16

Asociația Păstorul Crișana Arad a crescătorilor de ovine anunță că a solicitat Ministerului Agriculturii, Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ) și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să clarifice condiția legată de vârsta berbecilor/țapilor cu certificate de origine folosiți în raportul un berbec la 35 femele ovine/caprine pentru încasarea sprijinului cuplat zootehnic, subvenția europeană cu un cuantum estimat la 20 euro/cap animal, pentru acest an.

Șeful adjunct APIA ACUM: Plăți făcute pentru fermele de vaci, oi/capre!

Șeful adjunct APIA ACUM: Plăți făcute pentru fermele de vaci, oi/capre!

31 mai 2023 - 12:34

Până la data de 29 mai 2023, pentru schemele de plată din sectorul zootehnic, din Fondul de Garantare Agricolă și Bugetul Național, APIA a autorizat la plată suma de 313,93 milioane euro, a anunțat directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Paul Eduard Kmen, la Expo-Conferința Meat&Milk.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Bogdan Vereş a adus Angusul aproape de perfecțiune

Bogdan Vereş a adus Angusul aproape de perfecțiune

Pe stabilimentul fostului IAS Gherla, chiar în locul în care a activat la un moment dat şi regretatul Mircea Ciurea, tânărul clujean Bogdan Vereş a pus bazele unei ferme de elită despre care am putea spune că este unicat în România. Împreună cu soţia sa, Adriana, acesta deţine în prezent un efectiv de 500 de capete de bovine Angus, cu tineret cu tot, şi lucrează 150 de hectare de teren arabil, pentru asigurarea furajelor. Pe lângă asta, exploatează şi 250 de hectare cu păşune. Căci, din primăvară şi până când vin zăpezile, animalele sunt ţinute pe pajiște.

Bogdan Vereş a adus Angusul aproape de perfecțiune Ionuț Georgescu: Cu Massey Ferguson tehnologia este la ea acasă! AGRARIA 2023, la ora bilantului

Bancul zilei

Blonda la volan

Blonda la volan
Un polițist oprește o blondă pentru viteză: Detalii