Ministrul agriculturii, Adrian Oros, participă luni şi marţi, la întâlnirea informală a miniştrilor agriculturii din Uniunea Europeană, care se desfăşoară în localitatea Kranj din Slovenia, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe pagina de Facebook. Ministrul Adrian Oros se întâlnește mâine cu comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, cu care va discuta provocările cu care se confruntă agricultura.
Subiectul principal al reuniunii îl constituie consolidarea dialogului rural-urban.
Potrivit sursei citate, în prima zi a reuniunii, miniştrii Agriculturii din statele UE au văzut exemple de bune practici în ceea ce priveşte conectarea zonelor urbane şi rurale. Astfel, a fost efectuată o vizită la instituţia de învăţământ Grm. Şcoala agricolă şi gimnaziul biotehnic Grm, care reprezintă una dintre cele cinci unităţi ale Centrului de biotehnică şi turism - Grm Novo mesto.
Centrul deţine teren agricol şi laboratoare unde copiii primesc pregătire practică, efectuează cercetări şi diverse exerciţii în domeniile pomiculturii, viticulturii ori creşterii animalelor, precizează MADR.
Vizita va fi urmată de un tur al Evrosad, cea mai mare companie producătoare de fructe din Slovenia. Compania a fost înfiinţată în 1995 şi produce fructe pe aproape 600 de hectare de teren agricol (mere, pere, piersici şi căpşuni de cea mai înaltă calitate).
Cea de-a doua zi a reuniunii, marți, la care va participa comisarul european pentru agricultură Janusz Wojciechowski, va fi dedicată discuţiilor privind consolidarea dialogului rural-urban. Miniştrii Agriculturii din UE vor discuta despre rolul zonelor rurale în societate şi despre provocările cu care se confruntă agricultura în acest proces.