Pentru micii fermieri, crescători de animale soluția este cooperativa, unde, pentru a-i încuraja intensitatea de sprijin este mai mare, 80%, spune ministrul agriculturii, Adrian Oros, referindu-se la submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole, care beneficiază pentru acest an de o alocare de 760 milioane de euro.
Submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole are alocare distinctă pentru zootehnie. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că submăsura va fi deschisă din data de 25 octombrie 2021.
"Toate cele 8 pachete din măsura 4.1. ( 760 milioane euro), pentru perioada 2021-2022, se referă la sprijinirea investițiilor în depozitare și procesare la nivel de fermă.
Adică dorim să sprijinim producătorul primar să-și facă depozitare și procesare(valoare adăugată). Să se consolideze în lanțul valoric. Altfel cei care au depozitele și procesarea, și comercianții vor dicta prețul de achizitie la producătorii primari.
Abatorizarea este doar o etapă a procesării, în cazul producției de carne.
Cât privește marii fermieri, adevărul este că ei nu sunt eligibili pentru aceste măsuri, tocmai pentru că au o dimensiune economică care nu le permite să se califice.
Pentru cei foarte mici soluția este cooperativa, unde pentru a-i încuraja, intensitatea de sprijin (procentul de finanțare nerambursabilă) este mai mare, putând ajunge la 80%.
Deci, cei care sunt interesați în mod real de politicile ministerului, știu că aceste programe au fost ajustate în funcție de nevoile și prioritățile agriculturii românești, stabilite cu toate asociațiile reprezentative", i-a răspuns ministrul agriculturii unui fermier care i-a spus că a eșuat grav ca ministru dacă zootehnia românească are un trend descrescător.
Alocarea financiară sM 4.1, pentru sesiunea continuă anuală de depunere proiecte, 760 milioane euro, suma este împărțită în 8 componente, astfel:
✓ P4.1.1 Achiziţii simple de utilaje agricole și/sau irigatii, drenaj, desecare la nivelul fermei – vegetal: 125 mil. euro
✓ P4.1.2 Condiționare și procesare în fermă și marketing - modernizare exploatație(vegetal), exceptând legumicultura și cartofii – 55 mil. euro
✓ P4.1.3 Condiționare și procesare în fermă și marketing - modernizare exploatație (zootehnic) - 55 mil. euro
✓ P4.1.4 Tineri fermieri - achiziție utilaje – 75 mil. euro
✓ P4.1.5 Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL - 240 mil. euro
✓ P4.1.6 Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN - 60 mil. euro
✓ P4.1.7 Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (productie primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare – 100 mil. euro
✓ P4.1.8 Condiționare, procesare și marketing - legume, cartofi - modernizare exploataţie – 50 mil. euro.
Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsura menționată pot consulta site-ul oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.info.ro, unde sunt postate detalii cu privire la depunerea proiectelor, a condițiilor de participare generală, precum și pragurile de calitate lunare: https://portal.afir.info/informatii_generale_pndr_investitii_prin_pndr_sm_4_1_exploatatii_agricole