Adama
Vinasa Rompak

MINISTRUL OROS ANUNȚĂ UN NOU AJUTOR DE MINIMIS! SUMELE PENTRU FERMIERI!

Publicat: 04 martie 2021 - 08:07
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

AJUTOARE FERMIERI! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat un nou program de ajutor de minimis pentru fermieri. Fostul Program Tomata se transformă în Programul Legume în spații protejate, iar ajutoarele pe hectar acordate fermierilor încep de la 1.000 de euro/ha.

Adrian Oros anunță că, anul acesta, programul Tomata se transformă în „Legume în spaţii protejate”.

"Programul Tomata, la fel cum am spus in tot anul trecut, s-a derulat pe o perioada de 4 ani. Orice formă de schemă de sprijin de stat funcționează între 3 si 4 ani. Se direcționează anumite sume către un sector aflat în dificultate, după care forma aceea de sprijin se mută într-o altă zonă.  Din nefericire, nu întotdeauna acest program a avut efect, deoarece constant, in fiecare an, importurile de tomate au crescut, apoi în multe locuri, programul a fost fraudat pentru că nu era foarte sigur din punct de vedere al managementului programului și au fost foarte mulți fermieri sau așa-ziși fermieri care au beneficiat de acest program, iar banii in mod normal ar fi trebuit sa ajunga la cei care chiar produceau tomate in spatii protejate. La fiecare întâlnire legumicultorii mă întrebau același lucru – de ce doar tomata, nu mai sunt și alte legume? Tocmai de aceea anul acesta o să extindem această formă de sprijin și o să o transformam în legume in spații protejate, iar legumicultorii să producă acele legume pe care piața le cere”, a anunțat ministrul agriculturii.

Potrivit șefului MADR, sumele pe care le vor lua legumicultorii prin programul „Legume în spaţii protejate” nu au fost încă stabilite, dar vor fi acordate diferenţiat, o dată pentru vânzare directă şi o parte pentru procesare. Totodată, sumele ar putea fi diferenţiate şi după cheltuieli. Spre exemplu, o mie de euro la hectar pentru vinete şi varză sau vor varia după destinaţie, vânzare în pieţe sau materie primă pentru conserve. În plus, ministrul Oros a adăugat că fermierii vor beneficia anul acesta de un sprijin cuplat la legume de circa 4.600 de euro pe hectar.

Noile reglementări ar trebui să scadă importurile şi producţia autohtonă să crească. „Pentru noi este binevenit orice ajutor. Avem trei hectare de pământ în comuna Topraisar şi le cultivăm cu ardei, gogoşari, vinete, varză. Anul trecut nu am pus roşii pentru că solarul este mic şi am avut probleme cu încălzirea. Nu am luat subvenţii, dar anul asta ne gândim să depunem cerere”, a spus legumicultorul George I., din comuna Topraisar, județul Constanța, citat de cugetliber.ro.Suntem de la 23 August şi vindem în piaţă de mulţi ani. Suntem producători de legume. Avem seră, avem grădină mare şi tot ce cultivăm, vindem în piaţă. În primul an am luat 3.000 de euro, bani prin programul „Tomata”, cu care am modernizat solarul. Am tras apă, am construit o sobă şi ne-am pus pe picioare”, a declarat Maria S., din comuna 23 August. Legumicultorii vor ca subvenţiile să fie acordate pe tot parcursul anului, să poată cultiva legume mereu, nu numai într-o anumită perioadă. Ei spun că şi retailerii sunt interesaţi de produsele lor şi ar avea unde să-şi desfacă marfa.

De asemenea, în noul exerciţiu financiar al MADR, un accent important se pune şi pe spaţiile de depozitare şi pe procesare a produselor. Astfel au fost alocate 150 de milioane de euro pentru solarii şi 50 de milioane pentru procesare şi depozitare.

Vizualizat: 6900 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii