Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

Ministrul Oros: Ajutorul național tranzitoriu este foarte mic! Ce ajutor le promite fermierilor șeful MADR!

Publicat: 20 aprilie 2021 - 19:14
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a declarat că bugetul pentru anul acesta a permis să fie continuate toate schemele de sprijin, toate măsurile din bugetul naţional, dar "la o intensitate mai redusă, iar în cazul ajutorului naţional tranzitoriu s-a ajuns undeva la 50-55% din intensitatea de sprijin pentru anul trecut."

"Împreună cu asociaţiile am decis cum anume să împărţim aceşti bani pe care îi aveam la dispoziţie. Singura modificare pe care am făcut-o - şi care a fost la cererea crescătorilor de bovine - a fost aceea să nu ne mai raportăm la acea dată istorică şi să facem ca banii să ajungă la fermierii care acum au animale în gospodării.

Vezi aici cuantum ajutor național tranzitoriu vegetal și zootehnie!

De aceea, ajutorul naţional tranzitoriu în cazul bovinelor pare foarte mic, este foarte mic, în schimb restul banilor îi orientăm într-o schemă de sprijin de Covid, în aşa fel încât banii să ajungă la fermieri care acum au numărul de animale real, de acum, nu la data din 2013. Am avut zeci de discuţii cu fermierii care nu erau de acord să dăm banii pe acea dată istorică întrucât, în multe cazuri, unii în 2013 aveau animale mai puţine, iar acum au mai multe şi li se părea mai corect să primească pe numărul real de animale, iar unii, destul de mulţi, nu mai aveau animale, chiar deloc sau aveau animale foarte puţine comparativ cu 2013 şi primeau în continuare acele sume. Fiind bani de la bugetul naţional am găsit această modalitate de a face ca banii să ajungă pe animale reale", a declarat ministrul agriculturii, Adrian Oros, citat de Agerpres, la dezbaterea online cu tema 'Industria cărnii, între realităţile româneşti şi provocările europene'.

oros-coperta-bani_b

Potrivit ministrului, atât în domeniul vegetal, cât şi în cel zootehnic sumele sunt considerabil mai mici decât anul trecut. "Sigur, speranţa mea este ca la rectificare să reuşim să mai adăugam nişte sume. Anul trecut am pornit cu un buget mult mai mic şi la ambele rectificări am avut şansa, noi, cei de la Ministerul Agriculturii, să primim sume consistente", promite ministrul Oros.

Vizualizat: 4982 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Cu cât se mai vinde o Bălțată Românească cu origine, dar fără origine!

Cu cât se mai vinde o Bălțată Românească cu origine, dar fără origine!

28 noiembrie 2023 - 14:09

Care este prețul cu care se vinde, în această perioadă, o vacă din rasa Bălțată Românească, neînscrisă în registrul genealogic al rasei, și cu cât se vinde un exemplar înscris în secțiunea principală a registrului genealogic?

Procurorii DNA, percheziții ASTĂZI la cei care au obținut ilegal terenuri!

Procurorii DNA, percheziții ASTĂZI la cei care au obținut ilegal terenuri!

28 noiembrie 2023 - 12:53

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014-2023, în legătură cu obținerea pe nedrept a unor imobile (24 de terenuri) aflate în proprietatea statului, situate pe raza municipiului București.

Subvenție specială pentru fermele mici care cresc animale, dar cultivă și pământ!

Subvenție specială pentru fermele mici care cresc animale, dar cultivă și pământ!

28 noiembrie 2023 - 12:12

O nouă plată directă se pregătește pentru fermele mixte, mai ales pentru cele mici sau de familie, a anunțat comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

MADR: Precizări importante ajutor de stat!

MADR: Precizări importante ajutor de stat!

28 noiembrie 2023 - 11:51

Ministerul Agriculturii face precizări importante vizavi de accesarea ajutoarelor de stat din cadrul Programului Investalim.

Comisar UE mesaj de la fermieri: Nu ne dați nicio subvenție, asta e pomană!

Comisar UE mesaj de la fermieri: Nu ne dați nicio subvenție, asta e pomană!

27 noiembrie 2023 - 09:36

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat că primește mesaje de la unii dintre fermieri care-i spun să nu se mai dea subvențiile agricole, pentru că sunt o pomană. Prețul corect la produsele agricole, produsele din fermă ar fi în avantajul fermierilor, crescătorilor de animale. Din 2027, s-ar putea să dispară subvențiile agricole.

Micii fermieri până-n 10 ha sunt scutiți de această condiție pentru subvenții APIA!

Micii fermieri până-n 10 ha sunt scutiți de această condiție pentru subvenții APIA!

27 noiembrie 2023 - 07:38

Micii fermieri care lucrează până-n 10 ha sunt scutiți de respectarea normei de eco-condiționalitate, Gaec 8, atât de discutată în ultimul timp. Această condiție este obligatorie pentru încasarea subvențiilor APIA pe suprafață, excepție fac micii fermieri. Ce presupune? Necultivarea unui procent din teren. Pentru acest an, fermierii au avut derogare, dar anul viitor vor trebui să respecte condiția dacă vor subvenții. 

Ajutor 186 milioane euro pentru fermieri!

Ajutor 186 milioane euro pentru fermieri!

27 noiembrie 2023 - 06:29

În 2024, Comisia Europeană va aloca un total de 185,9 milioane EUR pentru finanțarea activităților de promovare a vânzării de produse agricole și alimentare ale UE durabile și de înaltă calitate în UE și în întreaga lume.

Programul Solarul pentru micii fermieri!

Programul Solarul pentru micii fermieri!

26 noiembrie 2023 - 20:15

Fermierii apreciază ajutorul obținut prin programul „Tomata”, dar Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, crede că ar trebui îmbunătățit pentru a favoriza zestrea genetică națională de semințe de tomate și legume, nu pe cea din import.

Crescătorii își dau oile gratis ca să scape de cheltuieli!

Crescătorii își dau oile gratis ca să scape de cheltuieli!

26 noiembrie 2023 - 15:06

Excesul de carne de oaie din Australia a făcut ca preţurile să scadă, iar unii fermieri îşi sacrifică sau îşi dau oile gratis pentru a reduce costurile, în loc să le crească la ferme, relatează CNBC și News.ro.

Șefă APIA: Fermierii mici primesc în plus 51 euro/ha anul acesta!

Șefă APIA: Fermierii mici primesc în plus 51 euro/ha anul acesta!

24 noiembrie 2023 - 05:34

Plata redistributivă, PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS) - 51,1365 euro pe hectar, se acordă, începând din acest an, doar fermierilor mici, fermierii mari fiind excluși de la această plată, a spus directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Hunedoara, Veronica Topor, pentru televiziunea locală Info HD.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
|
04. 20, 2021. Tuesday 20:14
Buna ziua
Domnule Ministru ! Sper din tot sufletul ca cineva din minister sau poate chiar dumneavostra o sa cititi acest comentariu. Eu nu o sa vorbesc vulgar , nu o sa va injur sau nu imi revars supararea asupra Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Doresc doar sa va rog , sa schimbati numele Ministerului, sau poate pana sunteti in functie sa taiati partea a doua a denumirii institutiei pe care o conduceti, Lasati doar denumirea de Minister al Agriculturii. Se potriveste mai bine cu situatia jalnica din Zootehnie si din Agricultura Romaneasca. Cuvantul "Dezvoltare" este prea maret , prea select pentru institutia pe care o conduceti. Dezvoltarea o facem noi , cei care trudim si incercam sa facem fata politicii Agrare deplorabile gandite cu un cinism inimaginabil. Dupa un an de munca primim ca ajutor de la guvern echivalentul unui borcan de iaurt , dupa o tona de lapte livrat. Stiti domnule Ministru un vacar la ce ora se scoala ca sa poata trimite catre procesator sau consumatorul din piata laptele de zi de zi . Stiti domnule Ministru ca fermierul trebuie sa aleaga intre a merge la Inviere cu familia sau sa se culce ,deoarece dimineata de oboseala nu mai poate sa se trezeasca. Animalul meu primeste pentru un an echivalentul a 5 kg de porumb boabe. Chiar asa de rau am ajuns ? Pe mine ma jigniti cu aceste sume. Imi jigniti munca, deoarece eu lucrez. Dumneavoastra nu.... Va rog imperios.... sa postati un cont de solidaritate a Guvernului in care voi returna suma pe care o sa incasez. Va multumesc.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei!

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei!

Una dintre cele mai vechi rase de bovine din Europa s-a adaptat de minune pe păşunile de lângă Agnita, unde Bogdan Varga a preluat de câteva luni afacerea tatălui său. Exploatate exclusiv pentru producţia de carne, cele 110 exemplare de Galloway sunt ţinute tot timpul anului pe păşune.

Redactor: Liviu Gordea
Imagine: Daniela Radis

Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bancul zilei

Ninge...

Ninge...
De când a început să ningă, barbatul meu stă şi se uită non-stop pe geam. Detalii