Ministrul Petre Daea, invitat la Conferința Națională “Hrană de calitate – profit pentru toti românii – cum adăugăm plusvaloare agriculturii”, a declarat că pentru tinerii fermieri creşte alocarea de la 40.000 la 70.000 de euro.
"70.000 de mii pentru instalarea lui şi 50.000 de euro pentru investiţiile pe care le face tânărul fermier.Până la 40 de ani este plafonul în care se pot încadra", a precizat, Petre Daea, ministrul Agriculturii.
"Suntem pe locul 5 la numărul tinerilor fermieri în Uniunea Europeană"
În cadrul conferinţei, Petre Daea a evidenţiat faptul că acum România este pe locul 1 în Uniunea Europeană la numărul tinerilor fermieri.
"Eram pe locul 15, în anul 2015, în Uniunea Europeană, privind numărul de tineri fermieri. Acum, suntem pe locul 5. Aceste salt la nivelul Uniunii Europene este stimulat şi va fi susţinut în continuare prin proiectele noastre", susţine Daea.
Cresc alocările pentru micii fermieri
"Pe de o parte, sunt sprijiniţi prin pilonul 2 pentru investiţii, dar, în acelaşi timp, este şi un stimulent pe plata directă. Fermele mici trebuie să se ridice la nivelul acesta de câştig, în general, de producţie, de randament, astfel încât să le introducem în zona economică", a mai declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Petre Daea a remarcat, de asemena, faptul că este importantă producţia şi prelucrarea acesteia, dar, la fel de importantă este şi realizarea ei.
"Realizarea producţiei este fundamentală. Investiţiile trebuie duse acolo, cât mai aproape de producţie. Prin caietele de sarcini, ducem investiţiile printr-un supliment de puncte spre zonele acestea unde producţia se realizează. În al doilea rând, trebuie să avem în vedere zonarea către nevoi. Vrem să valorificăm resursa pentru a onora cererea, care este din ce în ce mai diversificată şi din ce în ce mai pretenţioasă vizavi de calitate. (...)
Sunt 15,83 miliarde de euro, o sumă importantă. Aproximativ 10 miliarde sunt pentru plăţile direct, iar 5,83 sunt pentru investiţii. Este o altă filosofie, este un alt concept, este o altă dimensiune a acţiunii, sunt alte obiective pe care noi le avem în vedere", a spus Petre Daea, în cadrul conferinţei.
sursa Antena 3