Ministrul agriculturii, Petre Daea, le transmite fermierilor, crescătorilor de animale că zilnic se fac plăți APIA, la care se adaugă plata ajutoarelor de minimis și a ajutorului de secetă. Astăzi toți banii au plecat spre fermieri, le-a transmis fermierilor, miercuri seara, la Agro TV, ministrul agriculturii.
"Facem ce trebuie la Ministerul Agriculturii. Probabil că asta e prima așteptare sau primul răspuns la întrebarea fiecăruia, când banii? Astăzi (miercuri n.r.) au plecat toți banii către fermieri. Absolut toți! Pentru secetă, pentru tomate, pentru usturoi, sigur, au fost dați de mai mult timp, și ceea ce este important, dăm în fiecare zi banii pentru subvenții. Este pentru prima dată în România, rețineți, pentru prima dată când s-a dat o asemenea sumă atât de mare. E vorba de 1,7 miliarde de euro până la această dată. Vă dați seama că noi avem 1,9 miliarde de euro, toată subvenția, 1,7 miliarde euro am dat până acum. Cum am putut să facem asta? Foarte simplu. Lucrînd exact, după ceas și după proceduri. Țineți bine minte, și le-am spus și-n Ministerul Agriculturii, aduceți-vă aminte de 2017 când în data de 28 ianuarie, nu voi uita niciodată, erau 1846 de fermieri din România la care nu, controlul APIA nu a încărcat în sistem raportul de verificare, de control la fața locului. Și atunci se căuta în zăpadă să vezi dacă a fost grâu care s-a recoltat în luna iulie," a anunțat ministrul agriculturii, miercuri seara, la Agro TV.