Săptămâna trecută, deja patru vapoare au plecat, în jur de aproape 70- 80.000 de berbecuți au plecat către export, a declarat astăzi ministrul agriculturii, Florin Barbu, la adevărul.ro Șeful de la Agricultură a fost întrebat de focarele de pesta micilor rumegătoare și cum afectează boala exportul de ovine.
"Deci focarele de pesta micilor rumegătoare nu au ajuns în fermele de reproducție, practic la fermieri, sunt în acele centre de colectare unde se face o finisarea a animalului și apoi pleacă către export. Sunt în strânsă legătură și cu Comisia și cu președintele ANSVSA. Exportul animalelor s-a efectuat într-un ritm normal, testele pe care noi le luăm până la 5% dintr-un export dintr-un vapor de 15000 de capete, luăm până la 5% probe, avem PCR care în șapte ore ne dau și probele, pot să vă spun că de când a apărut și am avut această discuție, săptămâna trecută, deja patru vapoare au plecat, în jur de aproape 70- 80.000 de berbecuți au plecat către export.
Bineînțeles că am solicitat foarte clar chiar dacă ANSVSA nu este în ordonarea Ministerului Agriculturii și este la Secretariatul General al Guvernului, m-am implicat foarte mult, pentru că sunt fermieri, și țin foarte mult la ei și nu vreau să aibă probleme financiare, pentru că sectorul ovin din România s-a dezvoltat foarte bine și lucrul acesta l-am făcut și noi prin politica pe care am avut-o, externă, inclusiv cu premierul Marcel Ciolacu.
Piețele la care am dat drumul, atât în Emiratele Arabe, cât și în Arabia Saudită, Maroc, Iordania, au fost deblocate aceste piețe și cantități foarte mari de animale au plecat către export. Și un lucru foarte important: și în 2023, dar și în 2024 deținem aproape 24% din consumul de carne de oaie din UE vine din România, din fermele din România," a spus ministrul agriculturii. adevarul.ro