Ministrul agriculturii, Florin Barbu, anunță astăzi că încep plățile pentru fermieri, crescători de animale, așa-numitul ajutor Ucraina, achitat prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
“FERMIERII PRIMESC 100 DE EURO, SUMA PROMISĂ!
Ne-am onorat angajamentele luate în fața fermierilor!
Am obținut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro/ha, pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol.
Bugetul total este acum de 1,86 miliarde de lei, astfel încât toți beneficiarii eligibili vor primi ajutorul de 100 de euro.
Fondurile vor fi distribuite astfel:
peste 1,53 miliarde de lei pentru fermierii din sectorul vegetal
peste 141 de milioane de lei pentru crescătorii de porci
peste 181 de milioane de lei pentru crescătorii de păsări.
Așa cum Guvernul a promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre.
Actul normativ care permite efectuarea plăților este pregătit și va fi adoptat în următoarea ședință de guvern.
Imediat, centrele județene ale Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili.
Ne ținem de cuvânt și ne respectăm toate angajamentele luate în urma discuțiilor cu reprezentanții fermierilor!
Le mulțumesc fermierilor pentru încredere! Acest Guvern respectă munca fermierilor noștri și susține afacerile românești care produc hrană sănătoasă!
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale." A anunțat ministrul agriculturii.