Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, demolează un mit. Românii nu consumă preponderent pâine congelată. Șeful de la Agricultură a spus astăzi că un român consumă circa 78 kg de pâine pe an din care doar un kilogram provine din pâine congelată.
"Noi nu am reușit în 30 de ani, după ce am devenit liberi și am intrat într-o economie de piață să integrăm materia primă în procesare și-n realizarea de produs finit, astfel încât să avem alimente românești cât mai multe, cât mai sigure, cât mai bune pe piață, la dispoziția consumatorului.
S-a spus de multe ori în presă, și pe bună dreptate, că exportăm materie primă și importăm produse finite.
Noi suntem o țară producătoare a 11 milioane de tone de grâu anual, în anii în care nu există factori de risc, consumul necesar în România este undeva la 4 milioane tone, deci excedentul de 7 milioane tone, în general, se exportă.
Un român consumă cam 78 kg de pâine pe an. Din aceste 78 kg de pâine, un kilogram provine din pâine congelată. Atât. Este situația pe care o am de la ROMPAN, asociația operatorilor din industria de panificație. Pe de o parte, este o veste bună, dar are și o componentă care nu e atât de bună. Și anume, faptul că noi putem o mare cantitate din acest grâu pe care-l producem să-l integrăm în zootehnie sau în industria alimentară dacă-l procesăm și producem produse de panificație sau făinoase", a spus ministrul agriculturii, invitat astăzi la o emisiune DC News.