Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat într-o conferință de presă susținută la Slatina că fermierii afectați de seceta din acest an vor primi despăgubiri din partea statului chiar în această toamnă.
Oficialul Ministerului Agriculturii a precizat că, din datele primite din teritoriu, s-a putut stabili că aproximativ două milioane hectare, culturi de primăvară, au fost afectate de secetă. Fermierii încă mai pot depune, până în 15 septembrie, solicitări către primării, solicitări care vor ajunge la instituțiile competente să verifice situația în teren (direcțiile agricole, respectiv agențiile de plăți și intervenție în agricultură). Ministrul a anunțat că proccesul de centralizare a cererilor se va derula rapid, astfel încât, chiar din această toamnă, să fie virați banii către fermieri.
„Gradul de afectare la culturile din primăvare este undeva la două milioane de hectare. Am anunțat public, subvenția va fi, plata pe despăgubire, de minim 200 de euro pe hectar. Toate comisiile și toate instituțile publice din subordinea Ministerului Agriculturii au obligativitatea ca până pe 15 septembrie să întocmească aceste procese-verbale de calamități. Este pentru prima oară, la Ministerul Agriculturii, în alți ani aceste procese verbale de calamități se încheiau la sfârșitul anului, și se plăteau în anul următor. Anul acesta vom plăti aceste despăgubiri undeva în luna octombrie, pentru că fermierii, din ce în ce, o duc mai greu, pentru că în ultimii trei ani a fost secetă, vrem să le asigurăm aceste resurse financiare pentru a începe campania de însămânțare de toamnă”, a declarat ministrul. adevarul.ro