Plata subvențiilor APIA. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că până astăzi, 13 iulie 2021, a eliberat un număr de 13.077 adeverințe pentru schemele finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă și 9.508 adeverințe pentru măsurile finanțate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor, APIA a instituit un parteneriat solid cu mediul bancar din România, concretizat prin încheierea de convenții pentru finanțarea capitalului de lucru cu instituțiile bancare, nebancare și cu fondurile de garantare, astfel încât fermierii să poată accesa credite care să le permită finanțarea propriilor activități curente până la încasarea subvențiilor, în condiții avantajoase.
Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și/sau pentru măsurile de mediu şi climă – M10, M11, M13.
Mai mult decât atât, pentru anul 2021 valoarea creditului a crescut de la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA până la 90% iar dobânda aferentă acordării creditelor este de maxim 2%.
Eliberarea adeverințelor a demarat la data de 15 martie APIA, cu 2 luni mai devreme față de anul 2020, tocmai pentru a veni în sprijinul fermierilor care se confruntă cu lipsa de lichidități în contextul crizei economice generate de pandemie.
Astfel, până data de 13 iulie 2021, APIA a eliberat un număr de 13.077 adeverințe pentru schemele finanțate din FEGA și 9.508 adeverințe pentru măsurile finanțate din FEADR.
Tot fluxul de lucru se derulează exclusiv online astfel încât interacțiunea fizică să fie evitată și fermierii sa nu mai fie nevoiți să facă mai multe drumuri între agenție și bancă pentru obținerea unui credit.
APIA, mereu alături de fermieri! Precizează APIA într-o informare postată pe pagina Facebook a instituției.