Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a început, în data de 9 martie 2023, campania de irigat în județul Olt, până la această dată fiind irigate culturi de grâu, rapiță, orz și lucernă, informează un comunicat MADR transmis Agroinfo.
Astfel, la solicitarea OUAI-urilor din cadrul amenajărilor de irigații Dăbuleni Potelu Corabia, ce administrează o suprafață de 10.928 ha și Sadova Corabia, cu o suprafață administrată de 19.050 ha, au fost irigate 490 de hectare de grâu, 343 de hectare de rapiță, 980 de hectare de lucernă și 350 hectare de orz.
”Sistemul de irigații este într-o continuă refacere și avem lucrări la nivelul întregii țări în desfășurare, tocmai pentru a pune la punct acest sector fără de care nu se va mai putea face performanță în viitor, ținând seama de schimbările climatice care își fac din ce în ce mai mult simțită prezența în România”, a declarat ministrul Petre Daea.
Introducerea apei pe canalele de aducțiune ce asigură necesarul de apă pentru irigații se realizează pe măsura solicitărilor, concretizate pe bază de comenzi ferme, în urma încheierii contractelor multianuale sau sezoniere.
Astfel, pe măsură ce se vor primi noi solicitări de apă de la beneficiarii cu care ANIF are încheiate contracte de irigații sau se vor încheia noi contracte, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare va continua să pună în funcțiune noi aducțiuni. Din solicitările transmise, până la finalul lunii martie, campania va fi extinsă în alte cinci județe.
MADR, prin structurile teritoriale, încurajează și sprijină toți fermierii să încheie contracte, având ca obiect livrarea apei pentru irigații, pentru a putea asigura astfel un nivel corespunzător de umiditate a solului, care să stimuleze creșterea productivității agricole.