Adama
Vinasa Rompak

MADR: Prelungire derogare rotația culturilor și procent minim teren necultivat!

Publicat: 14 septembrie 2023 - 11:39
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul agriculturii Florin Barbu l-a primit marți, 12 septembrie, pe ministrul agriculturii din Ungaria. Cei doi oficiali au discutat și despre prelungirea derogării de la implementarea cerinţelor privind rotaţia culturilor (GAEC 7), respectiv cea privind asigurarea unui procent minim din suprafaţa agricolă dedicat zonelor sau caracteristicilor neproductive (GAEC 8), informează MADR într-un comunicat transmis Agroinfo.

În data de 12 septembrie 2023, ministrul Florin Barbu împreună cu secretarul de stat Adrian Pintea au primit, la sediul MADR, vizita ministrului Agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy. Întâlnirea bilaterală a avut ca temă colaborarea dintre cele două state în domeniul agricol, precum și situația importurilor de produse agricole provenite din Ucraina, în contextul măsurilor preventive adoptate de Comisia Europeană în vigoare până la data de 15 septembrie 2023.

barbu ungaria_b

Cei doi oficiali au discutat despre soluțiile pentru protejarea fermierilor, în condițiile în care de la încetarea inițiativei Mării Negre privind cerealele, exportul de produse agricole ucrainene se realizează prin statele membre vecine conflictului. În context, ministrul român al agriculturii a precizat că măsurile restrictive au avut un efect pozitiv atât asupra pieței cerealelor din țara noastră, cât și în ceea ce privește tranzitul cerealelor din Ucraina, care este în creștere, România depunând în continuare eforturi în vederea asigurării tranzitului produselor ucrainene către zonele cu deficit de cereale, în conformitate cu conceptul „căi de solidaritate” stabilit la nivelul Uniunii Europene. Cei doi miniștri consideră că decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a măsurilor restrictive, cel puțin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor.

Totodată, cei doi miniștri au abordat și necesitatea prelungirii derogării de la prevederile de ecocondiționalitate – GAEC 7 și GAEC 8 și în anul 2024, având în vedere prelungirea războiului din Ucraina. Ministrul Florin Barbu a mulțumit omologului maghiar pentru susținerea față de solicitarea făcută de partea română în cadrul celui mai recent Consiliu AGRIFISH ce vizează prelungirea derogării de la implementarea cerinţelor privind rotaţia culturilor (GAEC 7), respectiv cea privind asigurarea unui procent minim din suprafaţa agricolă dedicat zonelor sau caracteristicilor neproductive (GAEC 8).

De asemenea, în cadrul întâlnirii ministrul român a apreciat că, la nivelul CE, ar fi oportună stabilirea unui sistem de subvenții pentru tranzitul mărfurilor agricole din Ucraina, ceea ce ar putea reprezenta un stimulent semnificativ pentru direcționarea produselor din Ucraina către piețe mai îndepărtate, în special către țările expuse riscului legat de securitatea alimentară, așa cum a fost inițial stabilit.

Alături de ministrul agriculturii din Ungaria s-au aflat ES Botond ZAKONYI, Ambasadorul Ungariei în România, Tibor Sandor, atașat pentru agricultură și afaceri de mediu.

Vizualizat: 1660 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Ordin MADR! Controlul în fermele de animale care iau bani în plus la subvențiile APIA!

Ordin MADR! Controlul în fermele de animale care iau bani în plus la subvențiile APIA!

09 decembrie 2024 - 09:56

Fermele de animale care beneficiază de plăți compensatorii acordate în cadrul fostului Pachet 8, Măsura 10 agro-mediu și climă, actuala intervenție DR-03, sunt supuse controlului. Cum se fac verificările în aceste ferme? În Monitorul Oficial a fost publicat vineri, 6 decembrie 2024, un Ordin MADR care reglementează acest aspect.

În vigoare ACUM! Cine ia subvenția APIA de 87 euro/ovine, 200 euro/bovine!

În vigoare ACUM! Cine ia subvenția APIA de 87 euro/ovine, 200 euro/bovine!

09 decembrie 2024 - 09:20

Ordinul pentru aprobarea Procedurii operaționale privind efectuarea controlului pe teren pentru cererile de plată aferente pachetului 8, măsura 10 „Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014—2020/ intervenției DR-03 — Agromediu și climă — Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon din cadrul Planului strategic PAC 2023—2027 a fost publicat vineri, 6 decembrie 2024, în Monitorul Oficial.

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

09 decembrie 2024 - 07:16

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere pe site-ul oficial, modifică norma de condiționalitate GAEC 6, obligatoriu de respectat pentru toți fermierii care vor să beneficieze și-n anul 2025 de subvențiile APIA pe hectar.

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

08 decembrie 2024 - 08:16

O politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri. Consiliul va informa noul comisar pentru agricultură și sectorul alimentar cu privire la rezultatul discuțiilor care au avut loc în octombrie cu privire la o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri și la concluziile aferente ale președinției.

Adrian Pintea: Subvenții APIA ASTĂZI în conturile fermierilor, crescătorilor!

Adrian Pintea: Subvenții APIA ASTĂZI în conturile fermierilor, crescătorilor!

08 decembrie 2024 - 07:52

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Pintea, anunță sumele care au fost transferate până la data de 8 decembrie de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în conturile fermierilor, crescătorilor de animale.

Conturile fermierilor alimentate cu peste 154 de milioane de euro!

Conturile fermierilor alimentate cu peste 154 de milioane de euro!

06 decembrie 2024 - 19:06

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a virat fonduri nerambursabile în valoare de 154,4 milioane de euro (154.484.414 €) în conturile a 310.262 de fermieri, beneficiari unici ai intervențiilor de mediu și climă din Planul Strategic 2023 – 2027. Din această sumă, 131,2 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 23,2 milioane de euro sunt asigurate de la Bugetul de Stat.

Cine ia săptămâna viitoare de la APIA diferența de 13 euro/ha!

Cine ia săptămâna viitoare de la APIA diferența de 13 euro/ha!

06 decembrie 2024 - 18:41

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat la începutul acestei săptămâni plățile finale pe hectar și pe cap animal, aferente acestui an. APIA virează în contul tinerilor fermieri care au luat avansul restul de 30% din cuantumul stabilit pentru PD-03 - Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Semănătoarea SAFIR 6 Premium

Semănătoarea SAFIR 6 Premium

Principala atracţie din standul Mecanica Ceahlău de la Agriplanta 2023 a fost semănătoarea Safir 6 Premium, cu buncăr de inox de 720 litri, alături de o serie de utilaje consacrate pentru pregătirea solului aşa cum sunt grapele cu discuri independente Magnum, combinatorul Solaris şi pluguri; tamburi de irigat, semănătoare peneumatică Topaz, semănătorile pentru păioase SUP Diamant, SUP 400 şi SUP 29, dar şi remorcile agricole cu o capacitete de la 4 la 25 tone şi tractoarele Steyr. Interviu cu Ionuţ Moraru, director naţional de vânzări, Mecanica Ceahlău.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Trafic pe ceaţă

Trafic pe ceaţă
O blondă la volan, pe o ceaţă densă, se ghidează după pozitiile maşinii din faţă. Detalii