Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

MADR ASTĂZI: Asigurarea subvenției pentru lucrări agricole și a materiei prime pentru zootehnie!

Publicat: 03 august 2022 - 18:25
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Printre măsurile propuse de conducerea MADR ce pot contribui la combaterea efectelor schimbărilor climatice și care vor fi implementate în perioada imediat următoare sunt asigurarea subvenției pentru lucrările agricole și a materiei prime pentru zootehnie, anunță un comunicat MADR transmis astăzi către Agroinfo.

Ministrul Petre Daea a condus în data de 2 august 2022, la sediul MADR, ședința Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, în prezența tuturor membrilor care fac parte din această structură.

În deschiderea întâlnirii, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a prezentat situația climatică din această perioadă, precum și previziuni pentru sfârșitul anului agricol.

Ministrul Petre Daea a efectuat o informare privind sectorul agricol, afirmând că în prezent în anumite județe din țară încă se recoltează, iar producțiile vor fi comunicate în momentul în care se va încheia recoltarea în întreaga țară. În ceea ce privește culturile afectate de secetă, zilnic la nivelul MADR se centralizează din teritoriu date privind suprafețele totale calamitate. În acest context, ministrul Petre Daea a dat asigurări că România dispune de cantități suficiente de grâu pentru consumul intern.

Oficialul MADR a făcut apel la cooperare și înțelegere din partea tuturor autorităților statului față de fermieri, având în vedere situațiile excepționale cu care aceștia se confruntă în această perioadă: incendii de vegetație, lipsa apei, prezența animalelor sălbatice în ferme.

Petre Daea a solicitat colaborarea reprezentanților din cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în vederea identificării unor soluții legislative pentru sprijinirea fermelor piscicole ce se confruntă cu invazii ale păsărilor ihtiofage. Totodată, ministrul a transmis necesitatea revizuirii legislației privind perioada și tarifele de concesionare a bazinelor piscicole.

De asemenea, ministrul a reamintit Programul de măsuri implementate până în prezent, astfel:

Constituirea comisiilor de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase, ca urmare a secetei pedologice, în baza Ordinului comun al MADR și MAI. În acest fel, fermierii pot valorifica pentru furajarea animalelor culturile afectate de secetă și pot încasa și banii din subvențiile aferente terenurilor respective;
Adoptarea hotărârii de guvern privind acordarea diferenței la subvenția pentru motorină. Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 27.894.255 lei pentru un număr de 12.871 beneficiari și o diferență de cantitate de motorină determinată cu acciza redusă de 17.113.093,168 litri;
Facilitarea accesului la creditare, prin crearea unui nou produs de garantare menit să sprijine fermierii, Programul „De trei ori Subvenția”, realizat în parteneriat cu CEC Bank și cu Fondul de Garantare a Creditului Rural;
S-a solicitat la Comisia Europeană și a fost aprobată acordarea avansului pentru plățile directe la un nivel de 70% și 85% pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2022;
Adoptarea hotărârii de guvern privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații și a infrastructurii de desecare și drenaj din România, în vederea adaptării agriculturii la schimbările climatice și reducerea efectelor acestora asupra producției agricole, suma destinată este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027;
S-au prevăzut investiții noi în infrastructura secundară de irigații din fonduri UE, în valoare de 400 milioane euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027;
S-au prevăzut investiții în sisteme locale de irigații din fonduri UE, în valoare de 100 milioane euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027;
S-au prevăzut investiții privind procesarea produselor agroalimentare în vederea obținerii de produse cu valoare adăugată în sumă de 424 mil. euro,prin Planul Național Strategic 2023-2027;
Înființarea unui Colectiv multidisciplinar pentru elaborarea unui ghid de bune practici care să indice tehnologii și soiuri adaptate la noile condiții climatice;
Înființarea Grupului de lucru privind gestionarea efectelor produse de schimbările climatice.

ajutor-oi-vite_b

Menționăm că măsurile propuse de conducerea MADR ce pot contribui la combaterea efectelor schimbărilor climatice și care vor fi implementate în perioada imediat următoare vizează:

Acordarea de sprijin fermierilor în recoltarea și gestionarea producției;
Menținerea în funcțiune a sistemului de irigații și creșterea capacității de irigat;
Evaluarea tuturor resurselor de apă și irigare a culturilor;
Dezvoltarea sistemelor de stimulare a precipitațiilor în cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor;
Asigurarea subvenției pentru lucrările agricole;
Asigurarea materiei prime pentru zootehnie;
Creșterea capacității de industrializare a producției primare;
Constituirea unui Ghid de bune practicicare să indice tehnologii și soiuri adaptate la noile condiții climatice.

Din cadrul Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură fac parte reprezentanți la nivel de secretar de stat din: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Ministerul Finanțelor; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; Ministerul Energiei; Ministerul Economiei; Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, precizează comunicatul MADR. 

 

Vizualizat: 6284 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Modificări ACUM în Parlament permis de conducere tractor!

Modificări ACUM în Parlament permis de conducere tractor!

05 decembrie 2023 - 19:30

Plenul Senatului a eliminat, luni, în plen, prin adoptarea unei propuneri legislative, obligativitatea deţinerii pentru conducătorii de tractoare agricole sau forestiere a unui carnet de conducere corespunzător categoriei, fiind suficient, pe drumurile publice, permisul de conducere pentru alte categorii.

Comunicat AFIR ASTĂZI: Ghid solicitant investiții în sectorul zootehnic și în procesare!

Comunicat AFIR ASTĂZI: Ghid solicitant investiții în sectorul zootehnic și în procesare!

05 decembrie 2023 - 13:38

În vederea lansării sesiunilor de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul zootehnic și în unități de procesare a produselor agricole și pomicole, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat în data de 4 decembrie 2023 versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru DR-20 Investiții în sectorul zootehnic și pentru DR-22 Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole. 

Lansare nouă sesiune bani europeni pentru ferme! Anunț făcut ASTĂZI de Ministerul Agriculturii!

Lansare nouă sesiune bani europeni pentru ferme! Anunț făcut ASTĂZI de Ministerul Agriculturii!

05 decembrie 2023 - 12:11

Ministerul Agriculturii anunță astăzi, într-un comunicat transmis Agroinfo, că lansează din 20 decembrie 2023 sesiunea de depunere proiecte în cadrul Intervenției DR 22 - „Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole”, Plan Național Strategic 2023-2027.

Anunț MADR ASTĂZI! Lansare ajutor 300.000 euro/crescător pentru achiziție utilaje agricole!

Anunț MADR ASTĂZI! Lansare ajutor 300.000 euro/crescător pentru achiziție utilaje agricole!

05 decembrie 2023 - 11:48

MADR anunță astăzi lansarea Intervenției DR 20 - „Investiții în sectorul zootehnic” în data de 20 decembrie 2023 sesiunea de finanțare pentru Intervenția DR 20 - „Investiții în sectorul zootehnic” din cadrul PS PAC 2023-2027. 

Subvenția APIA motorină pentru apicultori! Acte, termen cerere!

Subvenția APIA motorină pentru apicultori! Acte, termen cerere!

05 decembrie 2023 - 07:43

Apicultorii care vor să beneficieze anul viitor de ajutorul de stat la motorină trebuie să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la data de 31 decembrie 2023 cererea de acord pentru finanțare. Actele de care au nevoie apicultorii pentru acordul de finanțare și pentru cererea de plată.

Corteva Agriscience lansează biostimulatorul de eficiență a azotului Utrisha™ N în România

Corteva Agriscience lansează biostimulatorul de eficiență a azotului Utrisha™ N în România

05 decembrie 2023 - 07:08

Produsul din categoria Produse Biologice se adaptează la nevoile de nutriție ale plantelor și contribuie la maximizarea sustenabilă a potențialului recoltei.

Comunicat APIA ACUM! Cuantum cap animal și termen plată subvenții APIA zootehnie!

Comunicat APIA ACUM! Cuantum cap animal și termen plată subvenții APIA zootehnie!

04 decembrie 2023 - 17:38

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 15 decembrie 2023 inclusiv, se depun, la Centrele judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2024, cereri avizate de către ANZ.

Suplimentare sumă plata subvenției! Anunț făcut ACUM de Ministerul Agriculturii!

Suplimentare sumă plata subvenției! Anunț făcut ACUM de Ministerul Agriculturii!

04 decembrie 2023 - 16:47

Ministerul Agriculturii a postat astăzi, 4 decembrie,  pe site-ul www.madr.ro, secțiunea „Transparență decizională”, proiectul de Hotărâre pentru modificarea HG nr.393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi", precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia în anul 2023.

Din 2024 subvenția APIA la motorină și pentru fermierii persoane fizice! Care e condiția?

Din 2024 subvenția APIA la motorină și pentru fermierii persoane fizice! Care e condiția?

04 decembrie 2023 - 16:05

Fermierii, crescătorii de animale care sunt persoane fizice beneficiază anul viitor de ajutorul de stat APIA acordat prin reducerea accizei la motorina folosită în agricultură. Ce condiție trebuie să îndeplinească aceștia în 2024 ca să ia subvenția APIA la motorină?

Crescător de vaci: Procesatorul mi-a redus prețul la lapte de la 2,65 lei/litru la 1,60 lei/litru!

Crescător de vaci: Procesatorul mi-a redus prețul la lapte de la 2,65 lei/litru la 1,60 lei/litru!

04 decembrie 2023 - 15:34

Vechi crescător de vaci din Șicula, județul Arad, Aurel Nieș, îi dă o replică usturătoare ministrului agriculturii, Florin Barbu, prin intermediul Agroinfo.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Găini străine

Găini străine
Un ardelean, la piaţă: Detalii