O hală din incinta fostei fabrici de țigări deținută de controversatul om de afaceri Zaher Iskandarani, la ieșire din Timișoara spre Săcălaz, la kilometrul 5 de pe DN59, a luat foc joi după-amiază. Nu au fost înregistrate victime.
Pompierii din tot județul Timiș sunt în alertă din cauza incendiului de la fosta fabrică de țigări, pentru că în hala învecinată celei cuprinse de flăcări este depozitat azotat de amoniu lichid. ISU Timiș a anunțat că pentru deplasarea către locul interventiei au fost alertate următoarele forțe și mijloace: Detașamentul 2 de Pompieri, Detașamentul 1 de Pompieri, Detașamentul Lugoj de Pompieri, Stația de Pompieri Buziaș, Stația de Pompieri Sânnicolau Mare, Stația de Pompieri Făget, Stația de Pompieri Deta – patru autospeciale de primă intervenție și comandă APIC, 12 autospeciale de stingere cu apă și spumă ASAS, două autoscări S42, 1 autospecială CBRN, un echipaj SMURD B, șase ofițeri, 54 subofițeri, trei Servicii Voluntare Pentru Situații de Urgență. „Incendiul se manifestă într-un compartiment al unei hale de aproximativ 1.600 de metri pătrați. Arde aparatură electronică (aparate pentru jocuri de noroc), cu pericol de propagare la celălalt compartiment al halei, în care se afla depozitat azotat de amoniu lichid și alte pesticide. A fost transmis mesaj de informare pentru populație RO ALERT. A fost dispusă creșterea capacității operaționale la Detașamentul 2 Timișoara și activarea Grupei Operative. Se intervine în interiorul halei pentru împiedicarea propagării incendiului la materialele periculoase. Totodată se intervine pentru evacuarea acestora”, a transmis ISU Timiș, citat de pressalert.ro
foto Antena 3
Fumul gros degajat de incendiu a determinat autoritățile să transmită un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. „Incendiu major cu degajări mari de fum produs la fosta fabrică de țigări, la ieșirea din Municipiul Timișoara, DN 59, km 5. Ocoliți/evitați zona. Lăsați libere căile de acces pentru accesul forțelor de intervenție. Luați măsuri de autoprotecție. Închideți ușile și ferestrele, astupați gurile de aerisire și opriți fincționarea instalațiilor de venitlație sau climatizare!”, spune mesajul de avertizare primit prin SMS de locuitorii din zonă.
La fața locului intervin patru autospeciale ISU Timiș, cu 15 subofițeri și un ofițer. Incendiul a pornit dintr-o încăpere în care se afla aparatură pentru jocuri de noroc.
Incendiul se manifestă cu flacără deschisă pe aproximativ 800 de metri pătrați. În hala afectată se află depozitată și o cantitate de azotat de amoniu. ISU Arad a trimis sprijin colegilor din Timiș.
„Trei autospeciale de stingere cu o capacitate de 5.000 de litri apă și 800 litri de spumă de la Detașamentul Arad, Garda 2 Chișineu Criș și Detașamentul Sebiș au plecat în sprijin la ISU Timiș pentru a interveni la un incendiu ce se manifestă la ieșirea din Timișoara spre Jimbolia”, a transmis ISU Arad.