Vor fi ploi și ninsori în aproape toată țara, până marți, potrivit unei avertizări meteo lansate de meteorologi. A fost emis și un cod galben de ninsori și polei pentru mai multe județe din țară.
Meteorologii au emis și două coduri galbene de ninsori și polei. Începând de astăzi de la prânz și până mâine la ora 12.00, în Banat, nord-vestul Olteniei și pe arii restrânse în Crișana și Transilvania va ploua însemnat cantitativ.
În Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali, la altitudini mai mici de 1600 m vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță care vor continua să determine topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de precipitații vor depăși 20...25 l/mp.
De asemenea, a fost emis un cod galbben de polei, valabil până mâine dimineață la ora 08.00.
În județele Brăila, Ialomița, Tulcea, Ilfov și în zona municipiului București, precum și în zonele joase de relief ale județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău temporar vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie și local se va depune polei.
Potrivit ANM, temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în celelalte regiuni mai ales ploi.
Îndeosebi pe parcursul zilei de luni pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei.
Pe parcursul zilei de luni vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 60-70 km/h, spulberând zăpada.
Avertizarea este valabilă până marți dimineața, la ora 10.00.
Surse: ANM, Digi24