Noi rase de ovine românești la omologare! Directorul general al Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara, prof.dr. Gheorghe Neață, anunță că din supra-rasa Țurcană vor fi omologate noi patru rase de ovine românești.
"Până-n finalul anului viitor de control oficial al performanțelor, care va fi la sfârșitul lunii iulie, august, să reușim să evaluăm și să omologăm populațiile de Brează, Bălă, Bucălaie și Oacheșa, astfel încât din rasa Țurcană, adică supra-rasa Țurcană să vină acasă la ea cu cele patru rase pe care le-am spus și să îmbunătățim astfel procentul de biodoversitate al țării noastre cu aceste rase. Ăsta este visul nostru și aici s-a discutat foarte clar cu toți specialiștii care răspund pe fiecare sub-populație în parte", a declarat Gheorghe Neață, director general Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara, la Agro TV.
Legat de ameliorarea rasei, Neață a spus că s-ar putea să crească taxele pentru oierii care au animalele înscrise în controlul oficial al performanțelor, COP, și-n registrul genealogic al rasei, din cauza reducerii sumei acordat ca ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.
"Când oamenilor le ceri să intervină financiar într-o activitate, normal că pare oarecum bizară și neavenită (cererea n.r.), se cuvine ca totul să fie planificat și oferit de stat. Noi am discutat în perspectivă, nu să mergem acum direct să percepem taxe pentru aceste activități însă dacă nu vor ajunge banii ca să dezvoltăm programele de soft, programele de susținere financiară a celor care execută aceste lucrări, atunci o să fie nevoie să crească taxa pe care o dau crescătorii, cu 50 de bani, un leu pe cap de animal ca să putem să susținem. Nu este nicio problemă, oamenii care înțeleg lucrurile astea o să discute cu noi și o să fim siguri, în accepțiunea lor, ca să continue programele", a mai spus Gheorghe Neață.
Acesta a adăugat că un milion de capete de ovine sunt înscrise în registrul genealogic al rasei Țurcană, deținut de Asociația Dacia Hunedoara.