Adama
Reclama header after big part 2
AGRICOVER

Fermierul Muscă: Ne unim fermier și țăran în Partidul Agricultorilor! Să fim stăpâni în țara noastră!

Publicat: 23 iunie 2021 - 17:59
3 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Fermier mare, mic, țăran, toți împreună în Partidul Agricultorilor! Niciun Guvern fără acest partid! Dezastrul e aici, nu mai avem ce aștepta. Nu vreau să fac partidul lui Muscă, unde să fiu președinte, nu am nevoie, acest partid e o necesitate. Fermierii, țăranii trebuie să participe la decizii, a anunțat unul dintre cei mai mari fermieri români, Dimitrie Muscă, director general Combinatul Agroindustrial Curtici, care exploatează mii de hectare în județul Arad.

"Am considerat ideea, nu din dorință, din necesitate, obligatorie, ca cei care sunt și reprezintă agricultura să fie uniți, pentru că suntem o imensitate, peste 800.000 de fermieri, care depun cerere la APIA, plus ceilalți. Această imensitate nu este unită, fiecare e pe contul lui propriu, fiecare reprezintă ceva pentru el. Vreau să gândesc că dacă ne alegem, eu nu am venit cu această idee ca eu să fiu președinte de partid, nu pentru asta am făcut-o și nu vreau, pot să spun că nu-mi permite timpul. Pentru binele țării și pentru că văd că agricultura se apropie de un dezastru cât mai mare și pentru acest lucru trebuie eliminat dezastrul care ne bate la ușă din agricultură. Nu spun cuvinte mari. Când spun dezastru, spun că vine laptele din Ungaria pentru copiii noștri la școli, că vin merele din Polonia pentru copiii noștri de la școli, că importăm 80% din carnea de porc. Deci, iată, am dat câteva exemple care nu ar trebui să se întâmple. Orice conducere statală în condițiile în care vede că apar asemenea dezastre, te aduni cu oamenii din țară și te consulți cu toată masa de oameni, domle, ce am greșit noi, statul, de am ajuns aici. Ce putem face noi, statul, ca să intervenim să înlăturăm. 
Ne plângem toți de la conducerea țării, nu ne lasă UE, nu ne lasă Bruxelles-ul.

Domnule, am pus întrebarea clară, de mai multe ori, pe ungurii care-i bagă 5 ani în pușcărie Orban (prim-ministrul Ungariei n.r.) dacă vinde pământul la un cetățean al Europei care nu este cetățean al statului ungar?! Nu-i face nimeni nimic, nouă ne face. Cum este posibil?! Când Oros a votat împotriva propriilor fermieri, că ești exponentul fermierilor, domnule ministru! Dacă facem un partid serios al agricultorilor în care să adunăm tot ce e viața de la țară, toți sunt legați acolo, cu o palmă de pământ, cu o grădină unde-și cultivă un zarzavat, o legumă, o roșie, o vânătă, toți ăia să simpatizeze cu acest partid, pentru că acest partid trebuie să le apere interesele. Nu să vii că suntem acum partid și să cerem absurdități de la un stat, dar trebuie să participi cu totul pentru a îndrepta nesăbuințele care sunt create la această vreme în țara noastră. Deci, mai vin pe lângă țărani, pe lângă fermieri, cum am spus, sunt 800.000 de fermieri, cu familia, sunt un milion și 600 de mii. Iată ce avem! De multe ori mi s-a spus, nu faceți 5% (pragul de intrare în Parlament n.r.).

musca-floarea-soarelui_b

sursa foto: puterea.ro

Domle, nu facem 5%, facem 20%. Acești 800.000 de fermieri pot să voteze și să aibă simpatii cu cine vreau ei, dar trebuie să fie clar, aici trebuie să găsim oamenii competenți, ăștia se bat pentru agricultura României, pentru agricultura fiecăruia dintre noi, fermierii, fiecăruia dintre noi cei care lucrăm o palmă de pământ. Asta este problema. Să nu mai existe criminala dezbinare pe care a creat-o Emil Dumitru (fost secretar de stat MADR n.r.) între fermierii mari și fermierii mici. Nu avem ce să ne urâm unii pe alții, din contră, toți avem loc sub soare, toată lumea trebuie să trăiască bine și să câștige, să facă investiții și să prospere. Și atunci, dacă noi avem oameni competenți, nu după interese meschine, participi în orice Parlament, în procent de 20%, niciun guvern la care participă de o viață ungurii, UDMR, să nu mai fie fără Partidul Agricultorilor", a declarat Dimitrie Muscă, pentru Sens&Contrasens în Agricultură, Facebook.  

Fermierul l-a criticat aspru pe ministrul agriculturii, Adrian Oros, și a adăugat că este convins că partidul fermierilor și țăranilor va câștiga și votul electoratului de la orașe. Dimitrie Muscă a mai spus că insistă pentru un partid serios care să susțină cu adevărat interesele fermierilor, țăranilor și care să nu lipsească din componența niciunui guvern.

"Vă dau un exemplu ce înseamnă ministrul agriculturii Oros astăzi. El a vrut să candideze ca președinte de Consiliul Județean pe Cluj. Bineînțeles, că ardelenii, fiind acolo oameni serioși la Cluj, l-au repudiat și dacă l-au repudiat pentru președinte într-un județ ca și Clujul, atunci au zis că e bun la țară, să conducă Ministerul Agriculturii, să conducă acest sector imens, agricultura, care ne asigură bunăstarea, pentru că în momentul în care ai mâncare ieftină și bună, multă, ieftină și bună, ai liniște în țară. Nu a făcut nimic pentru agricultura românească, noi, fermierii, ne cunoaștem cât de cât între noi, cei din agricultura țării, poți să spui, ăsta e cel mai bun prieten, competența lui trebuie să fie legată de viața fermierilor, de viața de la țară, care aduce prosperitate în țară.

Atenție, sunt sigur că majoritatea din centrul urban al țării românești, vor vota acest partid al agricultorilor. Depinde numai de noi pentru a avea o reușită. Numai cu oameni deosebit de serioși, oameni remunerați, să câștige bani, nu să stea cu mâna întinsă, pentru că atunci nu am făcut nimic. Dăm o cotizație lunară și-l ținem pe acest om. Stabilim pe un hectar de pământ să dai un leu, îl poate da oricine, dar știi că ăla nu stă cu mâna întinsă și că se lasă cumpărat de nu știu care partid și că dăm votul, cum fac acum ăștia.

E un partid care să nu mai lipsească din conducerea României. Oricine nu e patriot duce țara de râpă", a declarat fermierul Dimitrie Muscă, directorul general al CAI Curtici.
 

Vizualizat: 22347 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Un proiect feroviar alternativ la transportul maritim prin Bosfor

Un proiect feroviar alternativ la transportul maritim prin Bosfor

31 ianuarie 2023 - 10:03

Grecia și Bulgaria intenționează să construiască un coridor feroviar de transport de marfă "Sea2Sea" pentru a conecta nordul Greciei și porturile din Bulgaria cu granița României. Acest proiect va realiza conectarea porturilor dunărene cu portul grec Salonic şi ar putea avea un impact semnificativ asupra vânzărilor de cereale sârbești, românești și bulgare, dar şi din Ucraina, modificând astfel fluxurile comerciale din Marea Neagră pe termen mediu (3-5 ani).

APIA ASTĂZI: Crescătorii de vaci eligibili pentru subvenția de 100 euro/vacă!

APIA ASTĂZI: Crescătorii de vaci eligibili pentru subvenția de 100 euro/vacă!

30 ianuarie 2023 - 19:12

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță astăzi care sunt crescătorii de bovine care se încadrează la noua subvenție din zootehnie de 100 euro/vaca de lapte/an. APIA explică pe înțelesul tuturor care sunt condițiile pentru obținerea acestor bani.

ANSVSA ASTĂZI: Verificări în ferme și măsuri drastice!

ANSVSA ASTĂZI: Verificări în ferme și măsuri drastice!

30 ianuarie 2023 - 18:44

A fost confirmat al doilea focar secundar de gripă aviară cu subtipul H5N1 la o altă fermă de curcani, BRAVCOD SRL – F5, de pe platforma zootehnică Codlea, localizată tot în apropierea fermei unde a fost diagnosticat focarul primar, anunță astăzi Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. ANSVSA verifică toate exploatațiile de păsări și avertizează că nicio pasăre de curte sau animal nu iese din exploatație fără autorizare veterinară. 

Comunicat AFIR ASTĂZI!

Comunicat AFIR ASTĂZI!

30 ianuarie 2023 - 18:21

Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat transmis Agroinfo.

Hotărâre MADR: Ajutor de stat anul acesta pentru creșterea animalelor!

Hotărâre MADR: Ajutor de stat anul acesta pentru creșterea animalelor!

30 ianuarie 2023 - 09:23

Ministerul Agriculturii a publicat pe site-ul oficial Hotărârea pentru completarea art.19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

Ministrul Daea, ASTĂZI la Bruxelles!

Ministrul Daea, ASTĂZI la Bruxelles!

30 ianuarie 2023 - 08:48

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, va participa astăzi, 30 ianuarie 2023, la prima reuniune a Consiliului AgriFish din anul 2023, anunță un comunicat MADR, transmis acum Agroinfo. 

Oierii spun prețul mieilor din acest an!

Oierii spun prețul mieilor din acest an!

30 ianuarie 2023 - 08:28

Sperăm să fie prețul măcar acceptabil, să ne scoatem și noi cheltuielile, spune crescătorul de ovine Nicolae Vaidianu din Gorj, pentru PRO TV, care adaugă că prețul depinde mult de piața arabă însă și pe piața internă prețul corect este între 20 de lei/kg în viu și 40 de lei/kg tranșat. 

Șeful APIA: Subvenții APIA virate în conturile fermierilor!

Șeful APIA: Subvenții APIA virate în conturile fermierilor!

29 ianuarie 2023 - 19:53

"Săptămâna aceasta am continuat autorizarea la plată a fermierilor. Astfel, un număr de 1.644 de fermieri vor avea în conturi suma de 15,08 milioane de euro, sumă autorizată în perioada 25-27 ianuarie 2023," a anunțat Adrian Pintea, director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

APIA: Subvenție suplimentară anul acesta de 85,50 euro/ha! Beneficiari, condiții!

APIA: Subvenție suplimentară anul acesta de 85,50 euro/ha! Beneficiari, condiții!

28 ianuarie 2023 - 07:54

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că fermierii beneficiază în acest an de o plată suplimentară de 85,50 euro/ha. Care sunt condițiile pentru obținerea banilor? Vă explică APIA.

Când plătește APIA agro-mediu și climă? Răspunde APIA!

Când plătește APIA agro-mediu și climă? Răspunde APIA!

28 ianuarie 2023 - 07:16

Tot mai mulți fermieri, crescători de animale ne întreabă în fiecare zi când vor primi plățile compensatorii din cadrul Măsurii 10 agro-mediu și climă, aferente anului 2022. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde fermierilor.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   
3.
Iuliean Hornet
|
06. 27, 2021. Sunday 08:53
Sansa Romaniei suntem noi, romanii cinstiti, harnici, competenti, patrioti
Romania se afla in mare pericol si doar noi, uniti, vom salva Gradina Maicii Domnului.
Veniti sa ne gestionam tara
Cutreierand plaiuri natale,
Buciumul suna cu jale.
Grupul de Initiative al Retelei Profesionistilor “RENASTEM” va propune sa bateti toaca si sa sunati din buciume “ADUNAREA”
Organizati-va de urgenta pe teritoriul Sctiilor de Vot in:
1) SFATUL SENIORILOR “RENASTEM”
(romanii de pretutindeni indiferent de sex, religie, etnie)
Voi sunteti GHEIA
Puneti stop SIMPATIILOR și AFINITATILOR politice.
Niciun partid nu merită adeziunea voastră, iar aceasta actiune a voastra va fi nemuritoare.
2) GRUPUL CANDIDATILOR “RENASTEM”
(romanii de pretutindeni cinstiti, harnici, capabili si patrioti)
Pe ei i-am educat, i-am instruit, i-am școlit, am sacrificat totul că să-i ajutăm să devină oameni!
Unde sunt copiii și nepoții nostri? Cine îi exploatează?
Pe cei mai buni să-i aducem să ne administreze Țara
Ei sunt GARANTIA
Toti candidatii vor participa la programe de instruire.
Cursurile se organizeaza de Reteaua Profesionistilor “RENASTEM” cu cei mai buni specialisti ai Romaniei.
Reteaua Profesionistilor „RENASTEM” va administra Partidul Romanilor de Pretutindeni pe care il pune la dispozitia romanilor, respectind prevederile Legii Electorale actuale, in vederea participarii la alegerile europarlamentare, locale, parlamentare si presedintiale.
Completati listele Seniorilor si a Candidatilor pe fiecare Sectie de Vot si transmiteti-le pe mail la Reteaua Profesionistilor „RENASTEM”, exemplu:
numele judetului, al sectorului sau al tarii de rezidenta .......@renastem.ro (arges@renastem.ro, sector5@renastem.ro, spania@renastem.ro)
Va rogam sa distribuiti si spuneti prietenilor si cunoscutilor ca mai avem o sansa.
Grupul de Initiativa al Retelei Profesionistilor „RENASTEM”
Inventator Iuliean Hornet
2.
Ilie Neacșu
|
06. 24, 2021. Thursday 13:23
Ideea este excelentă și necesară. Vă sprijin la Constanța și Vâlcera. Toți fermierii și locuitorii satelor, dar și cei care se hrănesc cu produse agricole românești trebuie să fie sub aceeași umbrelă politică.
1.
Lucretia
|
06. 24, 2021. Thursday 07:45
Ma bucur ca s-aluat aceasta decizie. Cu toate ca nu am nici pamant, nici casa la tara, deci, nu sunt implicata in mod direct, salut initiativa. Mi-e dor de gusrurile romanesti!.
Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   

Video

Povestea unei colaborări de succes: ProCredit & Procereal Agrosan

Povestea unei colaborări de succes: ProCredit & Procereal Agrosan

O colaborare de peste 12 ani între ProCredit și ProCereal Agrosan! ProCereal Agrosan este o companie care produce până la 20.000 tone de cereale pe an, dezvoltată de către domnul Micu Cosmin. Vezi în video-ul de mai jos cum a pornit totul și cât de frumos s-a conturat o idee dezvoltată cu pasiune.

Soiul de grâu IRIS, producţie de peste 11 tone la hectar, cu genetica ITC Seeds! Cich: îngrășăminte chimice azotoase și fosforice produse la Năvodari! Cum se pastrează merele peste iarnă!

Bancul zilei

Apel la Poliţie

Apel la Poliţie
- Alo, Poliţia, am călcat un curcan pe DN 70, ce să fac? Detalii