PROTEST. Seceta și necazurile îi scot din nou în stradă pe fermierii din Republica Moldova. Agricultorii vor să protesteze pentru că autoritățile bat pasul pe loc la plata despăgubirilor pentru culturile agricole distruse de secetă.
Anunțul despre organizarea protestelor a fost făcut de fermieri într-un grup tematic pe Viber. Acolo, agricultorii susțin că s-au săturat de atâtea promisiuni și lipsă de acțiuni concrete, notează publicația Agrobiznes.MD
Pe 19 octombrie ieșim la protest în raioane. Se poate și direct la Capitală să mergem. Suntem gata de solidarizare. De pe 110 hectare eu n-am strâns nimic, absolut nimic, nici un kilogram de porumb ori floarea-soarelui. Am tare mare nevoie de acești bani. Dar altfel, decât protestând, cum să-i facem pe cei de la conducere să înțeleagă? Noi nu vom ceda, au scris fermierii pe pagina de socializare.
Statul a promis agricultorilor din Moldova că va acorda compensații și pentru culturile agricole de primăvară. Până în prezent, nu s-a făcut nimic concret în acest sens. Guvernul din Moldova susține că încearcă să identifice reusrse financiare.
Potrivit datelor oficiale, 514 mii de hectare cu porumb și floarea-soarelui au fost grav afectate în acest an din cauza secetei.