Invitat în studioul Puterea Știrilor, Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, susține că ideea lansată de președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, potrivit căruia fermierii care lucrează sub 100 de hectare să nu mai primească subvenții, nu poate fi pusă în practică pentru că n-ar fi de acord Uniunea Europeană cu acest lucru.
Sorin Moise susține că principiul Uniunii Europene este ca, din contră, fermele mici, de familie, să fie ajutate. „Nu cred că vreodată Comisia Europeană va accepta așa ceva”, spune secretarul de stat.
„Domnul președinte tot timpul ne dă teme de casă care ne activează. Pot să vă spun că, alături de ministrul Adrian Chesnoiu, de ministrul Petre Daea, am lucrat la elaborarea Programului Național Strategic pentru următorii 4 ani în domeniul agriculturii pentru România. Fonduri europene pentru agricultura din România, care au început în acest an și care vor fi disponibile pentru fermierii români în următorii 4-5 ani. Noi ne-am propus altceva. Eu, dl. ministru Chesnoiu, cu directorii generali din minister, ne-am propus să reușim să ducem ferma la minim 10 hectare, nu la 100, la minim 10 hectare. Dar este foarte greu. De ce? Pentru că principiul Uniunii Europene este să-i ajutăm pe cei mici, să încurajăm ferma la nivel de familie, adică ferma mică de familie.
Ca să vă faceți o idee, ferma medie în Uniunea Europeană este în jur de 50 de hectare. Adică în momentul în care tu, în România, vrei să pui o plafonare la 100 de hectare, nu cred că vreodată Comisia Europeană va accepta așa ceva. Comisia ne-a sugerat, în schimb, să punem plafonare la zona maximă, adică la suprafețele foarte mari, peste 500, peste 1000 de hectare, să limităm. Adică ei consideră că fermierii care au suprafețe foarte mari de teren deja sunt capitalizați și nu mai au nevoie de ajutor financiar. Dimpotrivă, trebuie să ne concentrăm ajutorul financiar către fermele mici.
Căutăm soluții în continuare și anul trecut a fost un an destul de plin de provocări, pentru că am încercat să facem în așa fel încât să limităm acest număr foarte mare de fermieri cu care figurăm, într-adevăr, în statistici și de care pomenea și dl. președinte al CCIR. Avem cel mai mare număr de fermieri din Uniunea Europeană”, a declarat Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la Puterea Știrilor.
Declarația președintelui CCIR, Mihai Daraban, AICI: