EURODEPUTAT BUDA: O PROBLEMĂ A ZOOTEHNIEI PLEACĂ DE LA O LEGISLAȚIE TÂMPITĂ ȘI IDIOATĂ!

Stabilirea prețului la lapte având ca reper bursele din Londra, Olanda și Germania, așa cum se întampla azi în unele ferme, poate reprezenta un model de succes la nivel național, dar și la nivel european!

Astăzi (marți n.r.) am vizitat ferma Cooperativei Agricole Fermele Ecologice Silvania din localitatea Moiad, județul Sălaj. În această cooperativă, cresc 1300 de animale în 5 ferme, 3 ferme de vaci și 2 axate pe producția vegetală. Zilnic, se obțin aproximativ 14.000 de litri de lapte care este procesat în unitatea proprie, dar au capacitatea de a procesa până la 8000 de litri de lapte pe zi. Cei din cooperativă dețin o fabrică de lactate eco, Bioforia, livrând în Zalău și în împrejurimi telemea, brânză, unt, smântână, urmând să extindă livrările la domiciliu și pe raza județului Cluj.

În fermele din Țara Silvaniei, pe lângă laptele ecologic de vacă, se produc șroturi ecologice de soia și floarea soarelui, precum și ulei de soia și floarea soarelui certificate ecologic, presat la rece. Astfel, tot ce se produce în cadrul acestei cooperative este exclusiv bio întrucât se cultivă doar culturi ecologice, se cresc doar animale în regim bio, se procesează și ambalează doar produse ecologice. Lanțul alimentar este scurt pentru a asigura cel mai bun control al calității, de la sămânța din brazdă la produsul de pe raft.

Procesarea este una simplă începută cu pasteurizare blândă la temperaturi medii, fără adaos de lapte praf, fără înglobare de albumină, fără adaos de grăsimi vegetale și fără alți potențiatori de arome. O componentă importantă a acestei cooperative o reprezintă digitalizare.

Au un sistem tehnologic extrem de bine pus la punct, iar prin intermediul diferitelor aplicații se urmăresc indicatori de producție, astfel încât își pot eficientiza tot procesul și pot maximiza câștigurile. Prețul per litru de lapte este stabilit în funcție de bursele internaționale. Astfel, se face media a trei burse din statele UE, iar prețul de vânzare ajunge undeva între 2,2-2,3 lei per litru de lapte, în timp ce costul de producție este de aproximativ 1,8-1,9 lei per litru.

Fermele din Cooperativa Silvania promovează doar produse românești, locale, exclusiv din fermele din nordul Transilvaniei: „Trebuie să ne promovăm produsele românești, să fim uniți pentru a reuși să intrăm în lanțul marilor magazine alimentare.” Astfel, în spiritul acesta comunitar, membrii Cooperativei sprijină ceilalți fermieri locali din comune cu know-how, informații pentru creșterea producției, dar și eficientizarea activității. Vă încurajez și pe această cale să consumați produse românești, produse locale deoarece sunt naturale, indiscutabil mai proaspete decât cele de import, având la bază un sistem de producție ecologic. De asemenea, prin cumpărarea produselor românești sprijinim producătorii locali, susținem locurile de muncă pe care aceștia le creează și încurajăm consumul de produse tradiționale, de înaltă calitate.

Viitoarea Politică Agricolă Comună prevede alocarea a unui procent de peste 25% în dezvoltarea producției ecologice. Green Deal-ul si strategia Farm to Fork „reclamă” și ele o scădere a utilizării pesticidelor și insecticidelor și îndreptarea către o agricultură ecologică. Ușor de spus, mai greu de făcut. Dacă ieri povesteam de un model de succes cu privire la livrarea pe piață a legumelor, lucrurile sunt puțin mai complicate din perspectiva accesului pe piață, cu produsele bio în zona lactatelor.

Deși Cooperativa Agricolă Fermele Ecologice Silvania reprezintă un model de succes și un exemplu de bune practici, dificultățile întâmpinate de acest sector nu sunt puține. Am subliniat asta și cu ocazia dezbaterilor în Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, că nu este atât de greu să produci, cât este de greu să vinzi în profit. Dacă pornești de la un preț vânzare a laptelui de 2,2- 2,3 lei, dar cu un preț de cost de 1,8-1,9  lei, îti dai seama că uneori „e mai mare sfara decât jumara”.

O problema sistemică a sectorului zootehnic pleacă de la o legislație tâmpită și idioată ca cei care au adoptat-o, legat de depozitarea gunoiului de grajd, unde ai nevoie de milioane de metri cubi și tone de acte pentru autorizații, comparativ cu Franța, Belgia, Olanda, unde gunoiul stă bine merci la capătul tarlalei. Acest lucru te face sa îți dai seama cât de idioți și de retardați au fost guvernanții care au transpus aceeași directivă europeană legată de gestionarea deșeurilor si inclusiv a gunoiului de grajd! Spun asta deoarece managementul deșeurilor sau a bălegarului este o componentă importantă și cu implicații financiare serioase pentru orice fermă, cu implicații majore asupra prețului de cost al produsului final.

Dacă ne ducem la componenta proteică a furajelor, observăm că 74% din prețul de cost este dat de acest segment. Oricât ai încerca să reduci prețul de cost cu o legislație șchioapă, cu prețuri ridicate ce depășesc imediat prețul de cost, îți dai seama cât de dificil este să faci zootehnie în România. Știu că în același timp, responsabilitatea ne aparține. Vorba unui fermier: „că doar sunteți la guvernare”.

Doar că acest „cancer” numit birocrația în agricultură a debutat cu multă vreme în urmă, astfel încât numai o inginerie genetică mai poate salva sistemul agricol din România. Iar acest lucru, este posibil cu ajutorul fondurilor europene care vin să susțină agricultura ecologică și nu numai! Fără însă a umbla la legislația privind autorizarea, privind mediul înconjurător, privind piețele de desfacere, fără a ne schimba mentalitatea și cultura organizațională, nu mă tem, ci sunt sigur că nu vom reuși. Cred că fiecare decident politic, fie că vorbim de cei de la Direcția Agricolă, fie că vorbim de cei din structurile de control sau din Ministere, ori Comisia Europeană, ar trebui să stea o săptămână cel puțin „la reeducare”  într-o fermă zootehnică pentru a înțelege ce se întâmplă acolo jos, cum spun unii, la „bordura din fermă”, a scris eurodeputatul pe pagina sa Facebook.