Sunt făcute modificări în cererea de plată APIA pentru acest an la condițiile de acordare a ajutorului național tranzitoriu bovine carne, ANTZ 8. Ordinul ministrului agriculturii a fost publicat marți, 23 mai 2023, în Monitorul Oficial și este în vigoare din aceeași dată. Ce s-a modificat?
"La anexa nr. 1 "Cerere de plată 2023", partea V.4.2 ANGAJAMENTE ŞI DECLARAŢII PENTRU INTERVENŢII ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC Ajutoare Naţionale Tranzitorii în sectorul zootehnic (ANTZ) - ANTZ8 - carne de vită şi mânzat - plată decuplată de producţie, punctul 1.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
1.1. Condiţii de eligibilitate
1.1.1. Condiţii de acordare pentru exploataţii înfiinţate până la data de 31.01.2018 inclusiv:
a) solicitanţii deţin un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la 31 ianuarie 2018 înregistrate în BND;
b) la data solicitării ANTZ 8, exploataţia cu cod ANSVSA să fie înregistrată în BND, în care există cel puţin un animal din specia bovine, identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
c) plata ANTZ 8 se acordă în cuantumuri diferenţiate, calculate de APIA, pentru efectivul de bovine de la data de 31 ianuarie 2018, în funcţie de cel de la data de 28 februarie 2023;
d) ulterior anului 2023, plata ANTZ 8 se acordă în cuantumuri diferenţiate, calculate de APIA, pentru efectivul de bovine de la data de 31 ianuarie 2018, în funcţie de cel de la data de referinţă a anului de cerere.
1.1.2. Condiţii de acordare pentru exploataţii înfiinţate în perioada 1.02.2018-28.02.2023, inclusiv:
a) solicitanţii deţin un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă 28.02.2023 înregistrate în BND;
b) la data solicitării ANTZ 8, exploataţia este înregistrată în BND în care există cel puţin un animal din specia bovine, identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
c) plata ANTZ 8 se acordă pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni, precum şi pentru tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţia cu cod ANSVSA la data de referinţă 28.02.2023;
d) ulterior anului 2023, plata ANTZ 8 se acordă în cuantumuri diferenţiate, calculate de APIA, pentru efectivul de bovine de la data de 28.02.2023, în funcţie de cel de la data de referinţă a anului de cerere."
Ordinul nr. 196/2023 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 83/2023 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată APIA