Adama
Agreena
AGRICOVER

Dosar penal pentru primarul comunei gata de răscoală!

Publicat: 19 septembrie 2021 - 21:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Primarul comunei Şuletea, Vaslui, Ciprian Tamaş, este cercetat pentru instigare publică după ce a postat pe pagina sa personală de Facebook un mesaj împotriva obligativităţii vaccinării, în care afirmă că politicienii care vor lua o astfel de măsură vor fi aşteptaţi "cu furcile, coasele şi securile".

"În urma apariţiei în spaţiul public a unui mesaj, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii măsurilor legale", a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu.

Primarul Ciprian Tamaş a afirmat că a primit foarte multe mesaje după ce a publicat postarea pe pagina sa de socializare şi a menţionat că deschiderea unui dosar penal pe numele său reprezintă o încercare de intimidare.

”Pentru ce mi-au făcut dosar? Eu am scris pe Facebook gândurile mele, am dreptul să spun ce gândesc pe pagina mea personală, nu am instigat pe nimeni. Fiecare om decide pentru el însuşi dacă se vaccinează sau nu. Eu nu pot hotărâ pentru trupurile copiilor mei. Ei, după 18 ani, vor decide dacă se vaccinează sau nu. Cum să decid eu pentru o comunitate?”, a declarat primarul Ciprian Tamaş, pentru adevărul.ro

Primarul comunei Şuletea a constatat ulterior şi că accesul pe reţeaua de socializare Facebook i-a fost restricţionat, nemaiavând dreptul să posteze mesaje şi să comenteze la postările altor utilizatori.

primar-suletea_b

Ciprian Tamaș, primarul comunei Șuletea.

”Am fost restricţionat de Facebook până astăzi să mai pot posta sau comenta! Nici like-uri nu am mai putut da, iar eu sunt bine! Vă mulţumesc pentru sutele de mesaje primite din toate colţurile lumii, sunteţi minunaţi! Spre deosebire de ei, noi îl avem alături pe Dumnezeu! Iar ei să nu uite că Maica Domnului iubeşte România şi pe locuitorii săi, iar singurul lucru de care mie îmi este teamă pe lumea asta este doar Dumnezeu! Mă ameninţaţi cu dosare penale pentru că îmi apăr drepturile copiilor mei de a nu se vaccina?? Dar credeţi voi că nu veţi da seamă nimănui pentru batjocora la care aţi supus întreg poporul român??  Morţii, fără a le mai face autopsie, i-aţi trecut direct la Covid şi aţi impus reguli de înmormântare demne de toată nesimţirea: să fie îngropaţi ca nişte câini, goi, în saci de plastic!! Nici copiii lor nu au putut să-şi ducă părinţii la groapă, că imediat ce ajungeau în ţară erau băgaţi în carantină!!!”, susţine edilul, citat de adevărul.ro

Primarul a subliniat că a susţinut campaniile de vaccinare iniţiate de autorităţile sanitare şi că a sprijinit Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, ajutând la organizarea a două caravane de vaccinare pe teritoriul comunei.

"Sunt consternat de ceea ce se întâmplă. Este pagina mea personală, nu am folosit pagina comunei. În acelaşi timp pot spune că am avut o reacţie pentru că, fără doar şi poate, urmează să ne vaccineze obligatoriu şi copiii. Nu sunt contra vaccinării, ca atare, soţia, mama, soacra mea s-au vaccinat, colegi din primărie s-au vaccinat. Mai mult, am avut şi două caravane, am colaborat foarte bine cu DSP Vaslui, cu medicul de familie. Atunci când ne-au solicitat, le-am pus locaţie la dispoziţie, le-am asigurat transport locuitorilor comunei care au dorit să se vaccineze. Nu sunt stăpân pe corpurile copiilor mei, Doamne fereşte! Când vor împlini 18 ani, să facă ce vor, să aleagă opţiunea care cred ei că va fi cea mai bună pentru ei şi pentru familiile lor. Personal, nu mă voi vaccina. (...) Este opinia mea personală, nu vreau să instig la nimic", a declarat, pentru Agerpres, Ciprian Tamaş.

În postarea de pe pagina sa de socializare, care nu a fost ştearsă, primarul comunei Şuletea a spus că nu doreşte să se vaccineze şi s-a arătat împotriva unei eventuale obligativităţi de vaccinare, afirmând şi că acei decidenţi care vor lua o astfel de măsură vor fi aşteptaţi "cu furcile, coasele şi securile", ca pe vremea lui Ştefan cel Mare.

"Nu m-am vaccinat şi nici nu mă voi vaccina. Dar sunt surprins că am prieteni care au fost vaccinaţi prin lunile martie-aprilie-mai ale acestui an şi acum au fost diagnosticaţi cu COVID. Concluzia? Voi, cei care ne tot stresaţi să ne vaccinăm, sunteţi cei mai mari duşmani ai neamului românesc! Ferească-vă Dumnezeu să daţi vreo ordonanţă să ne obligaţi să ne vaccinăm! La fel o zic, ca şi atunci când a fost cu pesta porcină. Vă vom aştepta la fel cum îi aştepta Ştefan cel Mare pe turci...cu furcile, coasele şi securile! Nu vă jucaţi cu nervii noştri, cu vieţile noastre şi ale copiilor noştri, oameni de carton care sunteţi! Voi fi în prima linie şi voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze! Nu îi mai condiţionaţi că nu îi veţi mai primi la serviciu pe doctori, pe poliţişti, pe militari, pe profesori şi pe mulţi alţii sau la şcoală pe elevi, dacă nu se vor vaccina! Nu îmi este teamă de voi şi nu voi ceda un centimetru...îmi iubesc ţara, neamul şi identitatea!", a scris primarul Ciprian Tamaş.

Vizualizat: 2775 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

„Ziua Produselor Agroalimentare Românești” - celebrată între 10-12 octombrie în curtea MADR

„Ziua Produselor Agroalimentare Românești” - celebrată între 10-12 octombrie în curtea MADR

08 octombrie 2024 - 16:30

La fel ca în anii precedenți, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va sărbători în 10 octombrie 2024 „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești” prin organizarea de târguri și evenimente, la nivel național. 

ASTĂZI! Cresc subvențiile APIA!

ASTĂZI! Cresc subvențiile APIA!

08 octombrie 2024 - 14:12

Vești bune! Mai mulți bani pentru fermieri și nu numai! Anunță astăzi europarlamentarul Daniel Buda (PPE), vicepreședinte Comisia AGRI, Parlament European, pe pagina sa Facebook.

URGENT mesaj către MADR și APIA: Dați-le fermierilor subvenția APIA de 2.600 euro/ha!

URGENT mesaj către MADR și APIA: Dați-le fermierilor subvenția APIA de 2.600 euro/ha!

08 octombrie 2024 - 08:03

Fermierii români riscă să piardă anul acesta subvenția APIA cu unul dintre cele mai mari cuantumuri pe hectar, circa 2.600 euro/ha, pentru că Ministerul Agriculturii și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) nu vor să le dea o derogare de la producția minimă impusă pe hectar, pe care nu au reușit să o facă din pricina secetei extreme.

Crescător vaci: Micii crescători dispar! Modernizarea și ameliorarea țin fermele în viață!

Crescător vaci: Micii crescători dispar! Modernizarea și ameliorarea țin fermele în viață!

08 octombrie 2024 - 07:16

Multe ferme zootehnice mici încep să dispară. Rentabilitatea nu poate fi asigurată decât cu utilarea fermei, cu rase performante și condiții optime de bunăstare și furajare, spun specialiștii, dar și crescătorii de vaci care și-au robotizat fermele și care pun accent pe o genetică de calitate. 

TVA de 9% pentru hrana albinelor! Decret semnat de președinte!

TVA de 9% pentru hrana albinelor! Decret semnat de președinte!

07 octombrie 2024 - 19:40

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) se va reduce de la 19% la 9% pentru hrana albinelor, de la 1 ianuarie 2025, conform unei legi adoptată recent de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Ministrul Barbu ASTĂZI: Vine tranșa a doua de plată Program Tomata!

Ministrul Barbu ASTĂZI: Vine tranșa a doua de plată Program Tomata!

07 octombrie 2024 - 15:54

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat astăzi că încep plățile în Programul Tomata, tranșa a doua.

Ce bani virează APIA în conturile fermierilor, crescătorilor animale! Anunț făcut de Adrian Pintea!

Ce bani virează APIA în conturile fermierilor, crescătorilor animale! Anunț făcut de Adrian Pintea!

07 octombrie 2024 - 15:35

În perioada imediat următoare o să urmeze o serie de plăți pe care le va face Ministerul Agriculturii prin agenții, a anunțat Adrian Pintea, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, la emisiunea Agricultura Modernă, Agro TV, moderată de Daniel Botănoiu.

ANSVSA: Interdicție 30 de zile pentru fermele de oi/capre!

ANSVSA: Interdicție 30 de zile pentru fermele de oi/capre!

07 octombrie 2024 - 07:29

Autoritatea Națională Sanitară Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a prelungit, printr-un Ordin, cu încă 30 de zile interdicțiile aplicate fermelor de oi și capre, decizia luată pe fondul existenței în țara noastră a focarelor de pestă a micilor rumegătoare.

Șef APIA: Plată avans subvenții APIA hectar, cap animal! Cât mai este până vin banii!

Șef APIA: Plată avans subvenții APIA hectar, cap animal! Cât mai este până vin banii!

07 octombrie 2024 - 07:00

O săptămână a mai rămas până la demararea plăților în avans pe hectar și pe cap animal de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Din subvențiile APIA aferente acestui an, plăți directe, fermierii , crescătorii de animale vor încasa un procent de 70%.

ANSVSA: Ultimele informații pesta oilor și caprelor!

ANSVSA: Ultimele informații pesta oilor și caprelor!

07 octombrie 2024 - 06:14

Săptămâna care tocmai a trecut au fost stinse ultimele 17 focare din județul Tulcea, informează ANSVSA, care adaugă că mai sunt active 7 focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM) în județul Timiș.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Nu uita

Nu uita
Soţia către soţ: Detalii