Primarul comunei Gogoșu, județul Mehedinți, a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, informează Direcția Națională Anticorupție. Primarul ar fi emis un document pentru APIA prin care a ajutat o firmă să încaseze subvenții pe hectar pentru un teren pentru care nu avea acte.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Persoană fizică, la data faptei administrator al S.C. Papa Joe S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
S.C. PAPA JOE S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
HANEȘ GHEORGHE, la data faptei primar al comunei Gogoșu, județul Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2012, administratorul S.C. Papa Joe S.R.L. ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte cu privire la îndeplinirea condițiilor de eligibilitate (adeverințe, contract concesiune, etc.), în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru o suprafață de teren de 53 ha pe care nu o deținea în realitate.
Unul dintre documente, prin care se atesta nereal că inculpatul ar utiliza pe raza comunei suprafața respectivă de teren, ar fi fost emis de către primarul Haneș Gheorghe.
Prin aceste demersuri, administratorul S.C. Papa Joe S.R.L ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 162.927 lei sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului față de toți inculpații.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mehedinți cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză", informează DNA, într-un comunicat media.