Consilier APIA trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Funcționarul APIA ar fi încasat ilegal peste 55.000 euro din subvențiile APIA cuvenite la 5 fermieri, informează DNA, într-un comunicat remis media. Consilierul APIA a fost trimis în judecată.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
MILOȘESCU VALENTINA, la data faptelor consilier în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Baia de Aramă, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată,
- fals informatic, în formă continuată,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată,
persoană fizică, la data faptelor director al unei sucursale bancare, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals informatic, în formă continuată,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 - 2014, inculpata Miloșescu Valentina, în calitatea menționată mai sus, ar fi depus în numele a cinci fermieri (fără cunoștința acestora), la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente în care erau consemnate date false, inexacte și incomplete în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică.
În cazul a trei dintre aceștia, inculpata Miloșescu Valentina ar fi introdus date informatice false în sistemul informatic ce deservea A.P.I.A., în scopul emiterii de către această instituție a deciziilor și ordinelor de plată, a dirijării sumelor de bani astfel obținute, în conturile bancare deschise pe numele acestora cu ajutorul celeilalte inculpate.
Ulterior, inculpata Miloșescu Valentina ar fi intrat în posesia cardurilor bancare emise, fără drept, pe numele celor trei fermieri pe care le-ar fi utilizat în folosul propriu, pentru plăți la comercianți și retrageri de numerar, de la ATM.
Prin aceste demersuri, inculpata Miloșescu Valentina ar fi intrat în posesia sumei totale de 272.258 lei (circa 55.500 euro), reprezentând fonduri nerambursabile ce li se cuveneau celor cinci fermieri.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii față de cele două inculpate.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mehedinți cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză, precizează comunicatul DNA.