Aș îndruma fermierii ferm spre conformarea la normele de ecocondiționalitate, deoarece ar fi păcat să se ajungă la sancțiuni drastice, care pot afecta procentual 15%, 45% din cuantumul plăților directe ori chiar întregul cuantum al acestora, avertizează directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Ovidiu Săvâșcă.
"În anul 2021 au fost acordate la timp și complet, desigur în condițiile verificărilor administrative și la fața locului care se impun, o sumedenie de subvenții, generic vorbind, fie că ne referim la uzualele plăți directe pe suprafață, cuplate sau decuplate de producție, la sprijinul cuplat, destul de consistent aș spune în sectorul zootehnic, la plățile complementare din PNDR.
Trebuie amintite intervențiile statului român în sprijinirea agricultorilor români – ajutoare de stat sau de minimis finanțate de bugetul național – țintite pentru contracararea efectelor pandemiei, în domeniul zootehnic, sectorul pentru creșterea bovinelor, cu un cuantum remarcabil /cap de bovină), ori pentru sporirea producției naționale de legume în spații protejate, sau pentru contracararea efectelor defavorabile hidrometeorologice din primăvară, cu aplecare asupra sectorului apicol. De altfel, România are, de exemplu, în sectorul apicol, din fondurile europene alocate acestui sector (la care se adaugă contribuția națională la paritatea de 50%) cea mai mare alocare din Uniunea Europeană, ceea ce confrmă tradiția noastră în acest sector.
În anul 2021 au fost acordate la timp și complet, desigur în condițiile verificărilor administrative și la fața locului care se impun, o sumedenie de subvenții, generic vorbind, fie că ne referim la uzualele plăți directe pe suprafață, cuplate sau decuplate de producție, la sprijinul cuplat, destul de consistent aș spune în sectorul zootehnic, la plățile complementare din PNDR. Trebuie amintite intervențiile statului român în sprijinirea agricultorilor români – ajutoare de stat sau de minimis finanțate de bugetul național – țintite pentru contracararea efectelor pandemiei, în domeniul zootehnic, sectorul pentru creșterea bovinelor, cu un cuantum remarcabil/cap de bovină), ori pentru sporirea producției naționale de legume în spații protejate, sau pentru contracararea efectelor defavorabile hidrometeorologice din primăvară, cu aplecare asupra sectorului apicol. De altfel, România are, de exemplu, în sectorul apicol, din fondurile europene alocate acestui sector (la care se adaugă contribuția națională la paritatea de 50%) cea mai mare alocare din Uniunea Europeană, ceea ce confrmă tradiția noastră în acest sector.
Desigur lucrurile sunt, ca întotdeauna, perfectibile. Aș îndruma fermierii ferm spre conformarea la normele de ecocondiționalitate, deoarece ar fi păcat să se ajungă la sancțiuni drastice, care pot afecta procentual 15%, 45% din cuantumul plăților directe ori chiar întregul cuantum al acestora.
Anul 2022, fiind un an (final) de tranziție, intuim, va fi unul asemănător cu anul 2021 – necunoscutele rămânând evoluțiile climatice sau pandemice, în funcție de care, suntem convinși, România va acționa coerent și prompt pentru a se adapta acestor încercări, dar dorim să anticipăm succint trecerea spre noua PAC", explică șeful APIA Mureș, într-un articol realizat pentru publicația Zi de Zi.
ECOCONDIȚIONALITATEA(conformitatea încrucișată) ca parte componentă a Politicii Agricole Comune, este un mecanism care condiționează acordarea sprijinului financiar din fonduri europene și naționale (plăți directe, ajutoare naționale tranzitorii, plăți prin măsurile de dezvoltare rurală și măsuri de piață), de respectarea unor norme obligatorii privind mediul, siguranța alimentară, sănătatea animalelor și a plantelor, bunăstarea animalelor, precum și menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu. MAI MULTE DETALII AICI!