ZOOTEHNIA LA PĂMÂNT! Este un dezastru în fermele din zootehnie! Pe fondul secetei, prețul la furaje a explodat, dar prețul la produsele din ferme a scăzut la un minim istoric, cum este în cazul prețului pe kilogramul de carne de porc, 3,5 lei. Pe lângă prețul de nimic, pesta porcină africană decimează efectivele de porcine, dar blochează și fermele de porci unde nu există depistat un focar activ PPA. Unul dintre marii crescători de porci din România, Iosif Pazuric, Nutrientul SA Bihor a discutat cu ministrul agriculturii.
AGROINFO vă pune la dispoziție integral dialogul dintre ministrul agriculturii, Adrian Oros, și Iosif Pazuric, Nutrientul SA Palota, județul Bihor, una dintre cele mai mari exploatații zootehnice de creștere a porcului din România.
Iosif Pazuric, Nutrientul: Activez în domeniul zootehnic, avem o producție de 120-150.000 de porci anual. În momentul de față, din 6 ferme, 4 ferme sunt blocate din cauza pestei porcine apărută în gospodăriile populației. V-aș ruga, dacă este posibil, să rezolvăm problema despăgubirilor pentru fermele blocate fără să aibă nicio vină. Dacă în fermă, mi-ar intra pesta aș sacrifica tot și aș fi despăgubit, dar dumneavoastră sunteți de profesie și știți prea bine ce se întâmplă când o fermă lucrează la capacitate și este blocată, interdicție totală de mișcare a populației porcine.
Ministrul Adrian Oros: Sigur, în calitatea mea de medic veterinar cunosc problema, iar o să considerați că încerc să mă eschivez, dar este Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) care nu este subordonată ministerului, dar cu care colaborăm foarte bine și mai ales pe ceea ce înseamnă problema porcului în România pentru că știm cu toții că, pe lângă pagubele produse de pesta porcină africană care a decimat efectivele și mai ales în fermele mari, profesionale, avem cealaltă problemă, care din când în când ne este semnalată, doar 25-27% din producția de carne acoperă consumul intern. Și atunci, problema aceasta, aș vrea să o discutăm cu toții, și crescătorii mari și crescătorii mici, dar și celelalte autorități. Să o discutăm responsabil. Anul trecut, am încercat să facem un ordin privind biosecuritatea în care să stabilim care sunt măsurile de biosecuritate care trebuiesc respectate de orice crescător de porci, că este mic, că este mare, că este gospodărie țărănească sau că este o fermă mare.
Pentru că această pandemie este la fel ca și Covid 19. Dacă nu respectăm niște reguli dure care, chiar dacă sunt neplăcute, sunt eficiente, nu vom scăpa niciodată de această pestă porcină africană. Și aici, sigur că Ministerul Agriculturii are scopul de a ajuta și de a veni cu măsuri de sprijin pentru cei care cresc animale. Și am alocat și-n următorii doi ani, pe investiții, 300 de milioane de euro pentru zootehnie și ne-am gândit, în primul rând, la sectorul de reproducție porc și pasăre.
Iosif Pazuric (stânga), ministrul agriculturii Adrian Oros (dreapta).
Dar celelalte instituții, ca să aibă succes investițiile pe care dumneavoastră le faceți și noi le sprijinim, prin Ministerul Agriculturii, trebuie să vină și să vă apere, în primul rând, de cei care nerespectând legea, că sunt crescători, că sunt samsari, duc la această răspândire a bolii, să vâneze porcii mistreți care și ei sunt vectori. Și aici, sunt mai multe instituții, vorba aceea, trebuie să facem toți deodată și toți la fel.
Adică, și ANSVSA, și Poliția și cei de la Mediu și noi de la Ministerul Agriculturii, dar noi avem doar pârghii financiar să sprijinim acest lucru, ar trebui să acționăm ca să obținem ceea ce ne dorim. Să scăpăm de pestă sau măcar să o izolăm, pentru că știți mai bine, de această pestă vom scăpa doar dacă apare un vaccin sau, în cel mai bun caz, în câțiva zeci de ani, să reușim să o izolăm. Asta se întâmplă în toată Europa, acolo unde a apărut această pandemie. Dar măcar să reușim să o izolăm, să avem zone libere măcar acolo unde sunt crescătorii mari să reușim să eliberăm zonele astfel încât activitatea să crească.
Modificarea Directivei 60, care reglementează modul de combatere și eradicare a pestei porcine africane, încercăm la Comisia Europeană să o modificăm și să le spunem că atunci când această directivă a apărut erau alte condiții și această directivă a fost construită și măsurile din ea după experiența evoluției pstei porcine africane în Spania. Între timp, în alte părți ale Europei s-a schimbat foarte mult modul de răspândire a acestei pandemii și directiva trebuie modificată. Colegii mei de la ANSVSA iau niște măsuri, care par ilogice, dar pe care Comisia, prin directivă, le impune.
Am făcut chiar zilele trecute o întâlnire cu asociația crescătorilor de porcine, am modificat ordinul privind biosecuritatea și am trimis încă o scrisoare justificativă la Comisie pentru a modifica această directivă și a permite ca în România să avem derogări legate exact de situația în care sunteți dumneavoastră, în care nu aveți focar de pestă porcină în fermă, dar pe o rază de X kilometri există, iar dumneavoastră vă blochează activitatea. Și nu face altceva autoritatea decât să vă țină acolo să așteptați până vine virusul la dumneavoastră. De fapt, asta se întâmplă respctând Directiva 60.
Iosif Pazuric, Nutrientul: Există pierderi financiare colosale, domnule ministru. Pe lângă prețul dezastruos de mic, istoric, 3,5 lei, nu cred că am avut prețul ăsta nici acum 10 ani sau 20 ani, la începutul carierei mele de crescător.
Ministrul Adrian Oros: În condițiile în care furajele anul acesta vor fi mai scumpe.
Iosif Pazuric, Nutrientul SA: Nu! Sunt mai scumpe, porumbul a ajuns peste 1.000 de lei, grâul, la fel, șrotul de soia, peste 600 de dolari. Deci, este un dezastru financiar în toate complexele zootehnice. Solicit și vă rog frumos să încercați să interveniți pentru salvarea acestui sector care acoperă abia 25% din necesarul de consum.
Facem un calcul sumar, dacă e posibil, ce ar însemna să producem în România 10 milioane de porci care ar asigura 80% din necesarul de consum vizavi de consumul de cereale, nu am mai importa materii prime, ar angrena multe alte sectoare de activitate, transport, consum de energie electrică, medicamente, ar fi un plus pentru economia românească și pentru bugetul României. Nu este posibil ca România care are 10 milioane de hectare să aibă 4 milioane de porci produși într-un an și Belgia care nu știu dacă are 3 milioane de hectare, produce 10 milioane de porci.
Ministrul Adrian Oros: Să știți că toate aceste calcule le-am făcut și atunci când am fundamentat bugetul de stat, dar și atunci când am fundamentat această măsură 4.1 pentru care am alocat o sumă consistentă, 300 de milioane de euro pentru zootehnie, chiar dacă colegii din celelalte sectoare, vegetal, legumicol, au spus că este o disproporție. Astea au fost argumentele pe care noi le-am avut, ne-am bazat exact pe aceste calcule și pe aceste analize pe care chiar dumneavoastră acum le-ați pomenit.
Discuția dintre ministrul agriculturii și proprietarul grupului de ferme Nutrientul SA a avut loc în cadrul unui eveniment desfășurat online pe data de 4 februarie 2021, Orașe și comunități. Viziune 2030.