Adama
Agrilevante-30sept
AGRICOVER

Demiterea ministrului Petre Daea!

Publicat: 12 aprilie 2023 - 17:47
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Deputaţii USR şi cei ai Forţa Dreptei cer în moţiunea simplă depusă miercuri la Camera Deputaţilor demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, "pentru ca agricultura să devină punctul forte al României".

"Agricultura trebuie să devină un punct forte al României, iar ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un management performant la vârful ministerului de resort. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Petre Daea trebuie demis şi niciodată, dar niciodată, readus în fruntea Ministerului Agriculturii. A epuizat deja trei şanse să demonstreze că poate face ceva. Realitatea este că nu poate", se arată în textul moţiunii simple denumită "De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească" depusă miercuri la Camera Deputaţilor de USR şi Forţa Dreptei.

Potrivit semnatarilor, Petre Daea "este ministrul de serviciu al PSD la Agricultură, de câte ori partidul ajunge la guvernare" şi deşi a mai fost ministru de două ori, "a rămas neschimbat".

"Şi în acest mandat este la fel de inutil, de nepregătit şi depăşit de problemele agriculturii româneşti. Daea a rămas consecvent în a ne convinge că este cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Pentru 'nea Petrică' Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, şi predecesorul său, Adrian Chesnoiu, singura prioritate a mandatelor lor a fost să-şi angajeze neamurile şi să umple ministerul şi agenţiile cu incompetenţii de la partid, cu prieteni şi alţii - tot obligaţii. Dacă erau aşa utili şi pricepuţi, cu siguranţă nu era nevoie ca miniştrii să le aranjeze concursurile pentru a câştiga postul. Altfel, în ce priveşte agricultura, Petre Daea a ratat toate proiectele mari în acest domeniu: a ratat finanţări din PNRR, a ratat Planul Naţional Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, a pierdut compensaţii pentru importurile din Ucraina. Eşec pe linie", mai spun deputaţii USR şi Forţa Dreptei în moţiune.

daea revine_b

Aceştia menţionează că "ratarea sprijinului de la Bruxelles pentru compensarea pierderilor" în cazul crizei cerealelor din Ucraina a condus la cel mai amplu protest al fermierilor români împotriva lui Daea.

"La un an de la începutul războiului în Ucraina, datele arată nu doar că cerealele ucrainene au tranzitat România, dar au fost şi achiziţionate de ţara noastră la preţuri mici. În consecinţă, reprezentanţii agricultorilor vorbesc despre un dezastru pentru fermierii români, respectiv pierderi de miliarde. Fermierii români au nevoie de răspunsuri de la ministrul Daea despre cum vor fi sprijiniţi de stat pentru a-şi recupera o parte din pierderile de anul trecut, dar şi despre cum va gestiona statul în 2023 subiectul tranzitului cerealelor ucrainene, astfel încât producătorii români să nu rămână iar cu producţia în stoc. În plus, în funcţie de soluţia pe care o va găsi, ministerul trebuie să se asigure că nu vor creşte preţurile la produsele alimentare finale, va trebui să existe un echilibru între ce şi cât se cumpără din aceste cereale şi cum se vor reflecta toate acestea în preţul la raft pentru români", mai spun iniţiatorii moţiunii.

Semnatarii moţiunii fac referire şi la programul guvernamental "Tomata", despre care spun că "este bun doar pe hârtie".

"Programul guvernamental Tomata este bun doar pe hârtie. În realitate, ţara noastră este cea mai mare piaţă de desfacere a tomatelor produse în Turcia. Dacă ne uităm şi la etichetele de pe celelalte fructe şi legume, realizăm că supermarketurile româneşti sunt de fapt aprozare internaţionale. Deşi prin programul Tomata guvernul dă subvenţii din anul 2017 - de pe vremea lui Dragnea - în 2022, România a importat roşii din Turcia în valoare de 65 de milioane de euro. Aşadar, putem spune că 'Tomata de Turcia' este marca ministrului Daea. Tomata de guvern nu este decât o nouă hoţie. Din banii de la Guvern au răsărit mai multe dosare penale decât sere cu roşii. Vă cerem, domnule ministru Daea, să ne prezentaţi astăzi rezultatele programului guvernamental Tomata, de la începutul acestuia şi până în prezent. Vrem să aflăm dacă jaful din banii publici alocaţi pentru investiţii a continuat şi în mandatul dumneavoastră şi al domnului Chesnoiu", mai arată textul moţiunii.

sursa: Agerpres

Vizualizat: 1149 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

22 septembrie 2023 - 06:58

Întrebarea a fost adresată pe un grup de oierit Facebook ciobanilor adevărați de către Paul Miron. "Cer un sfat ciobanilor adevărați. Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?"

MADR: Ziua satului românesc!

MADR: Ziua satului românesc!

21 septembrie 2023 - 20:39

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 22 -24 septembrie 2023, interval orar 9:00-19:00, la cea de-a treia ediție a „Târgului pâinii”, în cadrul căruia se va marca „Ziua Satului Românesc”. Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Pavel D. Kiseleff nr. 30, București.

Comunicat AFIR ASTĂZI!

Comunicat AFIR ASTĂZI!

21 septembrie 2023 - 15:41

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică.

Bani în plus pentru vaca de lapte!

Bani în plus pentru vaca de lapte!

21 septembrie 2023 - 15:15

"Îmbunătățim formele de sprijin pentru crescătorii de bovine prin acordarea subvenției la trei capete încărcătură pe hectar, pentru porumb siloz, ceea ce înseamnă că fermierii vor primi încă 260 de euro peste cei 200 de euro încasați," a anunțat ministrul agriculturii, Florin Barbu, la întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu Asociaţia Crescătorilor de Taurine din România.

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

21 septembrie 2023 - 09:02

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a participat miercuri, 20 septembrie 2023, la ședința Asociației Crescătorilor de Taurine din România, la sediul IBNA Balotești.

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

21 septembrie 2023 - 08:38

Povestea unei văcuțe dintr-un sat din România a înduioșat membrii unui grup al crescătorilor de vaci Facebook. S-a pierdut pe 6 septembrie și-n zadar proprietarii de 80 de ani au fost ajutați să o caute cu o dronă, s-au rugat și au implorat, nici urmă de văcuță. Supărați și cu lacrimi în ochi au hotărât să cumpere o altă vacă. Ce s-a întâmplat atunci?

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

21 septembrie 2023 - 07:57

"În perioada 18 - 19 septembrie 2023, am reprezentat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la lucrările Consiliului de Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles," informează secretarul de stat MADR, Adrian Pintea, pe Facebook. 

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

20 septembrie 2023 - 18:48

Cornel Constantin Turcescu, directorul general al APIA, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Transilvania, în contextul parteneriatelor solide pe care agenția le are cu mediul bancar pentru facilitarea accesului fermierilor la creditare în condiții avantajoase.

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

20 septembrie 2023 - 18:18

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că astăzi a făcut plățile pentru cei care beneficiază de renta agricolă viageră. 

Ministrul agriculturii vrea să înființeze stații de producere a biogazului în fermele de vaci!

Ministrul agriculturii vrea să înființeze stații de producere a biogazului în fermele de vaci!

20 septembrie 2023 - 14:45

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a spus marți, în exclusivitate la „Interviurile Digi24.ro”, că are în vedere un proiect de înființare a unor stații de producere a biogazului în cadrul fermelor românești de creșetere a bovinelor, pentru a fi folosit la sere în care să se producă legume pe tot parcursul anului.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile reprezintă o alternativă modernă și eficientă pentru depozitarea cerealelor, dar și a nutrețurilor. Versatilitatea lor, împreună cu costurile scăzute asociate, le fac un instrument deosebit de util pentru toți cei care doresc să își depoziteze produsele, fără să investească în construcția unor silozuri clasice sau magazii. Cum funcționează, puteți vedea în materialul următor.

Ești interesat de depozitare cereale în saci tip siloz?

0739 682 107

info@grainbags.ro

http://grainbags.ro/utilaje/

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei! Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare

Bancul zilei

Adevăr...

Adevăr...
Deoarece Dumnezeu nu reuşeşte să urmărească chiar totul, a creat bătrânele şi băncile din curte. Detalii