SPRIJIN CUPLAT VEGETAL 2020! Ministerul Agriculturii a anunțat sumele alocate pentru plata sprijinului cuplat vegetal aferent anului de cerere 2020. MADR a decis anul acesta să transfere bani de la sprijinul cuplat pentru cartoful timpuriu pentru industrializare, orez și soia la sprijinul cuplat pentru legume cultivate în sere și solarii. De la sprijinul cuplat pentru soia s-au luat cei mai mulți bani, circa 3 milioane euro.
a) măsuri de la care se transferă fonduri: soia, orez și cartof timpuriu pentru industrializare;
b) măsura care beneficiază de fonduri transferate: legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă.
Astfel, pentru sprijinul cuplat pentru cartoful timpuriu pentru industrializare plafonul notificat inițial Comisiei Europene a fost de 5.028.750 euro, iar plafonul aprobat de MADR, după transferul banilor, este de 3.430.000 euro. Mai puțin cu 1.598.750 euro.
Pentru sprijinul cuplat vegetal pentru cultura de soia, suma notificată inițial Comisiei Europene a fost de 33.892.000 euro, iar după transferul banilor, suma este de 30.800.000 euro. Mai puțin cu 3.092.000 euro. Cei mai mulți bani s-au luat de la subvenția pentru această cultură.
Pentru sprijinul cuplat vegetal pentru cultura de orez, plafonul notificat inițial Comisiei Europene a fost de 4.953.000 euro, iar în urma transferului, plafonul aprobat de MADR este de 4.200.000 euro. Mai puțin cu 753.000 de euro.
Banii luați de la aceste culturi agricole au fost transferați toți la o singură schemă de sprijin cuplat vegetal, și anume pentru legume cultivate în sere și solarii, tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă. Dacă plafonul notificat inițial Comisiei Europene pentru plata sprijinului cuplat vegetal pentru legume cultivate în sere și solarii a fost de 3.464.840 euro, după transfer, plafonul pentru plata acestei subvenții a crescut la 8.908.590 euro. Mai mult cu 5.443.750 de euro.