Cu fermierii nemulțumiți în fața Parlamentului European, discursul președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, consacrat concluziilor summitului din 1 februarie a avut o importantă componentă agricolă.
Von der Leyen a propus astăzi, în plenul Parlamentului European, retragerea proiectului legislativ care își propunea să reducă la jumătate utilizarea pesticidelor în UE. Proiectul fusese oricum blocat de europarlamentari şi criticat de fermieri în recentele proteste agricole. De asemenea, în Consiliu, guvernele își pierduseră orice entuziasm cu privire la acest act normativ, speriate și ele de reacțiile extrem de hotărâte ale fermierilor de pe întreg cuprinsul Europei.
Este încă o concesie majoră, după ce Bruxelles-ul a amânat și aplicarea normei prin care 4 procente din terenurile arabile ar fi trebuit lăsate nelucrate.
Președinta Comisiei Europene a amintit că a lansat Dialogul strategic privind viitorul agriculturii în UE, alături de reprezentanți ai industriilor dar și sectorul financiar, grupurile de consumatori și de mediu, precum și mediul științific.
Propunerea a venit într-un moment tensionat, cu proteste de stradă în numeroase state europene, cu o extremă dreaptă în ascensiune, gata să se ridice pe valul nemulțumirilor și cu patru luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European.
Ceeea ce a făcut-o pe președinta Comisiei să le ceară tuturor celor implicați în dialog să treacă dincolo de o dezbatere polarizată și să creeze încredere. ”Trebuie să evităm jocul de-a vina și să găsim împreună soluții”, a mai spus Von der Leyen.