AVEM CU CE! DAR CU CINE?! Unde începe agricultura mare şi care îi sunt limitările? Cât de singur se simte micul fermier într-o ţară care nu-şi apără interesele agro-alimentare? Când vom învăţa că nu suntem mai prejos decât alţii? Ce mai înseamnă a fi lider în România? Câte situaţii, tot atâtea întrebări. Câţi oportunişti, tot atâtea constrângeri. De multe ori, educaţia ne îndeamnă la cumpătare. Instinctul, la revoltă. Raţiunea ne cheamă la strigarea dreptăţii.
Nu îmi aparţin vorbele din titlu, dar mi se par atât de potrivite pentru a răspunde multor întrebări legate de starea agriculturii noastre. Avem o Românie deopotrivă admirată şi hulită. O agricultură pentru care mulţi din afară ne invidiază, dar pe care, din interior, o supunem unor interese meschine şi unor decizii stupide. Dacă avem cu ce, dacă ne duce capul şi leşină străinii de plăcere gustându-ne bucatele, la ce să mai tot aşteptăm?!
Unde începe agricultura mare şi care îi sunt limitările? Cât de singur se simte micul fermier într-o ţară care nu-şi apără interesele agro-alimentare? Când vom învăţa că nu suntem mai prejos decât alţii? Ce mai înseamnă a fi lider în România? Câte situaţii, tot atâtea întrebări. Câţi oportunişti, tot atâtea constrângeri. De multe ori, educaţia ne îndeamnă la cumpătare. Instinctul, la revoltă. Raţiunea ne cheamă la strigarea dreptăţii.
Răspundem zilnic provocărilor, agricole sau non-agricole. Fiecare în felul nostru şi, de cele mai multe ori, pe cont propriu. De ce? Pentru că, în realitatea zilelor noastre, oamenii îţi terfelesc încrederea şi, dacă e nevoie, te calcă pe creştet, doar ca să iasă ei în faţă. Ducă-se! Ce nu înţeleg aceste personaje e că, în cele din urmă, neghina de pe ogor tot se va cerne şi că lipsa de curaj nu e deloc sinonimă cu prostia.
Loc pe piaţa agricolă din România e pentru toată lumea. Dacă ar fi să ne luăm după nevoile de consum, chiar putem spune că mai este încă atâta loc liber! Asta dacă inteligenţii de prin ministere şi de pe unde şi-or mai face veacul hotărând în defavoarea ţării ar mai închide gura largă a importurilor agro-alimentare. N-ai cum... Eternele probleme ale României în materie de decizii proaste şi foarte proaste sunt ca râia...
Ce mă bucură tare mult în ultima vreme e că s-au mai deşteptat consumatorii. Dintr-un motiv sau altul, şi-au îndreptat atenţia către produsele locale, aromate şi gustoase. Le promovează şi pare că, cel puţin la acest capitol, micul producător a înţeles cât de importantă e povestea, calitatea şi eticheta!
La ferma de familie lucrurile stau cu totul diferit. Încă neclar legiferată şi prost definită, această formă de organizare întâmpină probleme mari de eligibilitate atunci când vine vorba de bani, de autorizări sau de aplicarea unor măsuri. Ceea ce ar trebui să fie baza unei agriculturi funcţionale este doar masă de manevră pentru politicul afon de agricultură, dar dornic de linguşeli şi de voturi. Am spus de atâtea ori, ar fi atât de simplu să tragem cu ochiul puţin înspre vest şi să preluăm un model viabil de fermă de familie! Dar, cine să o facă? Cei cu decizia sunt prea ocupaţi cu propria agoniseală ca să le pese de fermele altora, iar liderii...
Unii lideri scapă şi ei, uneori, în păcatul individualizării şi duc lupte care nu îi onorează, uitând pesemne că tocmai ei sunt cei care trebuie să adune, să reprezinte, să fie un exemplu pentru agricultorii care i-au propulsat acolo, sus. Un lider adevărat poate schimba cursul agriculturii de la noi. Vorba lui Alexandru Macedon: „Nu mi-e teamă de o armată de lei condusă de o oaie. Mi-e teamă de o armată de oi condusă de un leu”.